Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

James Gandolfini revine pe micile ecrane, dar de partea legii

de Redactia Tvmania

Cel care l-a jucat pe nemilosul mafiot Tony Soprano în celebrul serial “Clanul Soprano”, de la HBO, va reveni la reţeaua americană, dar de cealaltă parte a legii, într-un remake al seriei BBC “Criminal Justice”, potrivit Radiotimes.com.

Gandolfini îl va juca pe avocatul Jack Stone, care bate secţiile de poliţie în căutarea clienţilor disperaţi, în acest serial despre drumul unui tânăr prin sistemul judiciar american.

În versiunea din SUA, protagonistul (jucat de Ben Whishaw în cea engleză) este un pakistanez născut în America, pe nume Naz, jucat de actorul şi rapper-ul britanic Riz Ahmed.

Drama lui începe atunci când îi fură taxiul tatălui său şi iese în oraş, numai pentru a se trezi a doua zi cu o femeie fără suflare în pat. Deşi nu-şi aduce aminte că ar fi omorât-o, Naz se trezeşte imediat acuzat de crimă.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te