Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale

Jamie Dornan („50 Shades of Grey”) e dorit înapoi în „Once Upon a Time”

de Redactia Tvmania

Producătorii executivi ai serialului american „Once Upon a Time”/„A fost odată ca niciodată”, Edward Kitsis şi Adam Horowtiz, au povestit (pentru accesshollywood.com) că echipa şi-ar dori să-l includă din nou în poveste pe Jamie Dornan (31 de ani) – care îl juca pe Vânătorul din „Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici” în serialul al cărui prim sezon începe şi la noi pe data de 5 martie (la ora 21.00, la Diva Universal).

Dornan (care a apărut în opt episoade din prima serie şi încă unul în sezonul doi) e însă prea ocupat cu alte proiecte: filmările la pelicula „50 Shades of Grey” (unde e coleg cu Dakota Johnson) şi apoi la serialul britanic „The Fall” (unde e coleg cu Gillian Anderson).

„Ţine la noi şi la serial, dar anul acesta nu are timp, chiar dacă filmează (pentru „50 Shades of Grey”) în Vancouver (unde au loc şi filmările la serialul „A fost odată ca niciodată” – n.r.)”, a spus Kitsis.

„Ne e tare dor de el”, a spus şi Horowtiz.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te