Janet Jackson (50 de ani) şi soţul ei, Wissam Al Mana, au devenit părinţi pentru prima oară, marţi, relatează People.com.
Janet Jackson (50 de ani) şi soţul ei, Wissam Al Mana, au devenit părinţi pentru prima oară, marţi, relatează People.com.
Reprezentanții artistei nu au dat încă prea multe detalii cu privire la bebeluș – un băiețel, care va fi botezat Eissa Al Mana-, dar au declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, că nașterea a fost ușoară.
„Janet a avut o naştere uşoară şi sănătoasă şi se odihneşte. În acest moment nu sunt disponibile mai multe detalii”, se arată în documentul citat.
Anul trecut, în aprilie, Janet Jackson (49 de ani) a anunţat pe Twitter că amână turneul „Unbreakable” deoarece ea şi soţul ei vor să facă un copil, iar doctorul i-a spus că are nevoie de odihnă.
„Suntem în a doua parte a turneului şi a apărut o schimbare bruscă. Mi s-a părut important să ştiţi primii. Eu şi soţul meu ne plănuim o familie, deci va trebui să amân turneul. Doctorul mi-a spus că trebuie să mă odihnesc”, a explicat ea pe Twitter.
O lună mai târziu, o sursă a povestit pentru „Entertainment Tonight” că diva era deja însărcinată.
Sora lui Michael Jackson este măritată cu miliardarul arab din 2012. Acesta este al treilea mariaj al divei, după cele cu James DeBarge (1984 – 1985) şi René Elizondo Jr. (1991 – 2000).
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Alte articole:
Janet Jackson va deveni mamă la 50 de ani
Janet Jackson, acuzată de fostul soţ că are deja doi copii
Janet Jackson nu mai face nuntă de milioane: e deja măritată!