Actorul şi cântăreţul Jared Leto, cunoscut pentru rolul din „Dallas Buyers Club”, care i-a adus un trofeu Oscar, şi din „Suicide Squad”, revine în rolul lui Joker,  pentru viitorul film „Justice League” regizat de Zack Snyder.

Potrivit celor de la The Hollywood Reporter, proiectul se va numi „Zack Snyder’s Justice League” și este coordonat de HBO Max, care finanţează noua rundă de filmări şi finalizarea scenelor din 2017, şi va fi difuzat sub forma a patru episoade anul viitor. 

 Publicația nu a oferit însă detalii cu privire la modul în care personajul interpretat de Leto va fi încadrat în context.  Cu toate acestea, o sursă a declarat pentru Vanity Fair că Leto este pregătit să joace o versiune nevăzută a lui Joker în seria evenimentelor având în vedere că personajul nu a apărut în versiunea originală. 

 Filmările se află în toi, iar în prezent pe platourile de filmare se află deja Ben Affleck, Ray Fisher şi Amber Heard, între alţii, precum şi Leto.

  Personajul Joker nu era inclus în film, în 2017. Odată cu intrarea lui în scenă este aşteptat ca producţia să fi suferit schimbări majore.

Urmărește-ne pe Google News