Homepage  / Știri

Jean-Claude Van Damme a suferit un atac de cord?

Jean-Claude Van Damme a suferit un atac de cord?

de Redactia Tvmania

Actorul, care a fost de curând şi în România pentru a filma la pelicula “Weapon” a făcut un atac de cord pe platourile aceluiaşi film din New Orleans. Evenimentul s-a întâmplat pe 19 octombrie, la o zi după ce actorul a împlinit vârsta de 50 de ani.

Reprezentanţii lui Jean-Claude Van Damme asigură toţi fanii că starul filmelor cu arte marţiale ale anilor ‘90 se simte în prezent bine şi că infarctul a fost unul minor. După ce a ieşit din spitalul în care a fost internat de urgenţă în New Orleans, Jean Claude s-a dus în Belgia, ţara sa natală, pentru a-şi face analizele complete. Soţia sa, Gladys Portugues, a fost în tot acest timp alături de el.

Deocamdată nu se ştie data când Jean-Claude Van Damme va relua filmările la pelicula “Weapon”. În acest film apar, printre alţii, şi artiştii români Florin Busuioc, Valentin Teodosiu şi Loredana Groza.

Deşi foarte multe surse şi foarte mulţi martori afirmă faptul că Jean-Claude a suferit un atac de inimă minor, actorul a negat ştirea pe contul lui de Facebook. “Vă rog nu credeţi ce se scrie pe nici un site care nu este oficial. Jean-Claude este 100 % sănătos, antrenat pentru bătăi”, a zis el.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton