Homepage  / Vedete / Vedete străine

Jeanne Cooper din „Tânăr şi neliniştit” a murit

Jeanne Cooper din "Tânăr şi neliniştit" a murit

de Redactia Tvmania

Jeanne Cooper, una dintre vedetele serialului "Tânăr şi neliniştit", a murit ieri, la vârsta de 84 de ani.

„Mama a murit în dimineaţa aceasta (miercuri, n.r.), cu puţin timp în urmă, liniştită, în somn, având-o alături pe sora mea”, a anunţat fiul actriţei, actorul Corbin Bernsen, pe Facebook.

În urmă cu câteva săptămâni, actriţa veterană din „Tânăr şi neliniştit” a fost spitalizată în stare critică, însă natura bolii nu a fost dezvăluită. Conform Mediafax,  la momentul spitalizării sale, personajul său încă apărea în serial, deşi scenariştii l-au „supus” unei operaţii pe creier.

„Respect toate instituţiile de presă care mi-au cerut să le dau informaţii despre ce se întâmplă. Cu toate acestea, nu cred că este vorba de informaţii demne de o ştire, nu încă”, a scris la acea vreme Corbin Bernsen.

Jeanne Cooper este singura actriţă care a făcut parte din distribuţia serialului „Tânăr şi neliniştit” încă de la începutul acestuia, acum 40 de ani. De-a lungul anilor, au fost momente când a fost înlocuită din cauza problemelor de sănătate.

Nu de puţine ori, Jeanne a colaborat profesional cu fiul său Corbin Bernsen. Actor şi regizor, acesta a distribuit-o şi în filmele sale. O vreme, cei doi au fost colegi în „Tânăr şi neliniştit”, el interpretându-l pe fratele lui Paul, părintele Todd Williams. Din 1990 încoace, în paralel cu serialul, au jucat şi în mai multe filme, inclusiv „Dead Air”, „Donna on Demand” şi „Carpool Guy”.

Jeanne Cooper şi-a publicat, în 2012, memoriile, intitulate sugestiv „Not Young, Still Restless: A Memoir„.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton