Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Jeff Bridges recunoaşte că e leneş

de Redactia Tvmania

Actorul american (60 de ani), nominalizat la premiul Oscar pentru „Cel mai bun actor” în acest an şi chiar favorit la trofeu, după unele surse din industrie, a spus că, deşi îi place munca sa, face tot ce poate ca să o „evite”, potrivit FemaleFirst.co.uk.

„Sincer, sunt un tip destul de leneş. Mi-e mult mai uşor să refuz un rol decât să îl accept”, a declarat protagonistul din „Crazy Heart”, în care joacă rolul cântăreţului de country Bad Blake.

Bridges a mai mărturisit că există un avantaj la faptul că are cinci nominalizări la Oscar, dar nicio victorie până acum – nu trebuie să pregătească un discurs.

„Prefer să vin fără aşteptări prea mari. Există o anumită presiune care vine cu premiile şi faima în general pe care trebuie să o suporţi”, a explicat el. „Având în vedere de cât timp sunt actor, ai crede că aş putea să ţin un discurs în faţa oamenilor, dar nu, sunt la fel de emoţionat ca oricine altcineva”.

Bridges a mai spus că se simte oarecum uşurat că nu a câştigat până acum, dar a recunoscut că ar fi extraordinar să primească Oscarul.

Ceremonia de decernare a celor mai faimoase premii din industria filmului va avea loc pe 7 martie, la Kodak Theatre din Los Angeles, fiind difuzată în România de TVR 1.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te