Modifica setarile cookie
Homepage  / Trailer

Telenovelistul Jencarlos Canela a lansat videoclipul "Irreparable"

de Redactia Tvmania

Actorul Jencarlos Canela (26 de ani) a lăsat telenovelele pe locul doi pentru a se dedica trup şi suflet carierei sale muzicale. Astfel că, în ultima perioadă, el a stat mai tot timpul în studio pentru a termina cel de-al treilea album din carieră, „JEN”, care este lansat chiar astăzi, 6 mai, în America Latină.

Înainte de a scoate acest material discografic, Jencarlos a lansat, weekendul trecut, al doilea single extras de pe el, « Irreparable », la care a filmat şi un videoclip.

Pentru a-şi promova mai bine discul, Jencarlos se va muta la Los Angeles alături de Gaby Espino şi de băieţelul lor Nickolas, în vârstă de un an şi jumătate.

„Vom pleca la Los Angeles, iar când va trebui să filmez pentru o telenovelă de la Telemundo, mă voi întoarce la Miami. Voi fi pe drumuri, dar nu-i nimic”, a zis Gaby (protagonista telenovelei „Santa Diabla” de la Acasă), citată de peopleenespanol.com.

Vedeţi aici videoclipul « Irreparable »:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te