Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Jennie Garth: Nu mă întâlnesc cu Luke Perry

de Redactia Tvmania

Jennie Garth (40 de ani), care s-a despărţit de Peter Facinelli (39 de ani) după 11 ani de căsnicie, spune că nu are o relaţie cu Luke Perry (47 de ani), anunţă femalefirst.co.uk.

Jennie Garth şi Luke Perry au interpretat un cuplu în serialul „Beverly Hills”.

„Suntem doar prieteni apropiaţi. Îl iubesc atât de mult, dar ar fi ciudat să ne întâlnim!”, a spus actriţa.

În schimb, cei doi actori colaborează pentru un nou proiect.

„Probabil că n-o să fie un sitcom, dar ne aflăm în plin proces de creaţie şi suntem încântaţi. O să începem să ne întâlnim cu scenariştii şi cu producătorii după Revelion.”

Jennie Garth are trei fiice – Luca (15 ani), Lola (10 ani) şi Fiona (6 ani) – cu Peter Facinelli.

Actriţa recunoaşte că i-a fost greu să-şi vadă fostul soţ cu noua sa iubită, Jaimie Alexander (28 de ani).

„Cred că va veni o vreme când n-o să mai doară atât de rău. Dar n-am ajuns încă acolo. Sunt fericită că el este fericit. Şi eu mă întâlnesc cu cineva.”

Jennie Garth spunea că era deprimată în căsnicie şi a fost văzută recent în compania actorului australian Jason Clarke (43 de ani).

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te