Homepage  / Articole

Jennifer Aniston: Nu vreau să mă întorc la „Friends”

Jennifer Aniston: Nu vreau să mă întorc la „Friends”

de Redactia Tvmania

Matt LeBlanc (interpretul lui Joey, n.r.) nu este singurul care nu-și poate imagina un eventual film bazat pe „Friends”, serialul care i-a făcut celebri atât pe el, cât și pe Jennifer Aniston, David Schwimmer și Courteney Cox. Acum, interpreta lui Rachel Green a fost cea care a declarat, într-un interviu acordat „The Hollywood Reporter”, că nu își dorește să se întoarcă în trecut.

„Nu văd cum s-ar putea realiza; doar dacă l-ai face la câțiva ani distanță”, a spus Aniston. Ea a continuat: „Nu-mi imaginez. Nu este normal. <> sunt în sufrageria ta; <> nu sunt în sala de cinema. Pentru mine, nu are sens. Cred că s-ar depărta de ideea inițială”.

Asta  nu înseamnă că Aniston (43 de ani) nu a visat cu ochii deschiși la ce s-ar fi putut întâmpla în relația dintre personajul jucat de ea și Ross Gellar (interpretat de David Schwimmer).

„Ei sunt cu siguranță 100% împreună. Au mulți copii! El probabil muncește în continuare, și sper că toate personajele să se înțeleagă bine. M-ar întrista dacă nu ar mai ieși împreună”, a spus Aniston.

Reîntoarcerea la povestea lui Rachel ar fi dificilă

Actrița, care s-a reprofilat pe rolurile destinate marilor ecrane, spune că nu i-ar plăcea să joace din nou în seriale tv.

„Mi-a plăcut să fac asta timp de zece ani; a fost cu adevărat o plăcere și ar fi greu să întrec asta”, a spus actrița.

Ultimul episod din „Friends” a fost difuzat pe 6 mai 2004 și a fost votat drept cel mai emoționant moment din istoria televiziunii.

În episodul dublu (cu numărul 235-236), Rachel (Jennifer Aniston), Monica (Courteney Cox Arquette), Ross (David Schwimmer), Chandler (Matthew Perry), Phoebe (Lisa Kudrow) şi Joey (Matt LeBlanc) se despart de apartamentul în care şi-au petrecut marea parte a timpului în cele zece sezoane.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton