Homepage  / Vedete străine

Jennifer Aniston s-a simțit inutilă la filmările „Vacanță criminală 2”. Cum s-a motivat ca să-l termine

Jennifer Aniston s-a simțit inutilă la filmările „Vacanță criminală 2”. Cum s-a motivat ca să-l termine

de Andreea Hentea,

După audiențele record ale comediei „Vacanță criminală”, Netflix ne propune, din 31 martie, așteptatul „Vacanță criminală 2”, care își duce eroii de la o opulentă nuntă indiană direct pe străzile Parisului.

Lansată în 2019 de Netflix, comedia „Vacanță criminală” / „Murder Mystery” ne oferea o parodie a filmelor cu detectivi, dar și un cuplu actoricesc cu succes garantat: Jennifer Aniston și Adam Sandler. Personajele lor, soții Audrey și Nick Spitz, plecau în vacanță în Europa pentru a-și salva căsnicia, dar erau obligați să rezolve o crimă de care erau acuzați pe nedrept. Filmul a fost vizionat de 30 de milioane de abonați în primele trei zile și a devenit cea mai populară lansare a platformei în 2019.

Ce vedem în noul film

Mizând pe aceeași rețetă, „Vacanță criminală 2” / „Murder Mystery 2” ni-i prezintă pe Audrey și Nick Spitz în fruntea propriei agenții de detectivi. Invitați de prietenul lor maharajah (Adeel Akhtar) la nunta sa pe o insulă de vis, ei au prilejul să se scalde într-un lux orbitor, dar și să asiste neputincioși la răpirea mirelui.

Cum în cercul de suspecți nu sunt doar mireasa franțuzoaică (Mélanie Laurent), fosta logodnică a maharajahului, contesa Sekou (Jodie Turner-Smith), președintele consiliului său de administrație, lăudărosul Francisco (Enrique Arce) și sora mirelui, Saira (Kuhoo Verma), ci în primul rând ei înșiși, soții Spitz ajung să gonească pe străzile Parisului în duba răpitorilor, supravegheați de sarcasticul Miller (Mark Strong), un luptător din trupele speciale care se amestecă în anchetă.

Atuul filmului regizat de Jeremy Garelick este, din nou, faptul că nu se ia în serios, iar relaxarea cu care toată distribuția intră în convenția sa îl transformă într-o aventură deconectantă.

Cum s-a simțit Jennifer Aniston

Filmările la „Vacanță criminală 2” au început în Oahu, Hawaii, în ianuarie 2022 și s-au încheiat în aprilie, la Paris.

În luna iunie, într-un interviu pentru People, Jennifer Aniston a povestit: „A fost o provocare să stau trei luni departe de casă, inclusiv pentru faptul că nu mai fusesem departe de câinii mei de la începutul pandemiei”.

Ea a mai spus că „Ucraina era la o aruncătură de băț” și că s-a simțit „absolut inutilă filmând o comedie după ce președintele rus Vladimir Putin a invadat Ucraina, în februarie”. Totuși, actrița s-a gândit la importanța râsului în viața oamenilor.

Murder Mystery 2. /Netflix © 2023.

„Mi-am reamintit că de asta au nevoie oamenii. Vor să râdă, au nevoie de comedii, nu le place să ia lucrurile în serios niciun minut”, a mai spus Aniston.

Mélanie Laurent a lucrat pentru întâia oară aici cu Adam Sandler, dar îi putea fi colegă și în „Ticăloși fără glorie”, fiindcă Sandler fusese prima alegere a lui Tarantino pentru rolul sergentului Donny Donowitz (jucat de Eli Roth).

Murder Mystery 2. /Netflix © 2023.
Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton