Deşi bolnavă de pneumonie, actriţa de 22 de ani a participat la gala Screen Actors Guild de ieri, câştigând premiul pentru cea mai bună actriţă pentru rolul ei principal din „Silver Linings Playbook”, potrivit FemaleFirst.co.uk.
După ceremonie, ea a mărturisit că lumea se cam ferea de ea, şi pe bună dreptate: “Le-am zis că sunt bine. Dar am pneumonie atipică şi e foarte contagioasă”.
Jennifer nu a fost singura vedetă bolnavă laureată la Premiile SAG. Tommy Lee Jones, care a luat distincţia pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, pentru “Lincoln”, a fost prea bolnav pentru a veni la ceremonie.
Filmul său a fost, de altfel, unul dintre marii câştigători ai serii, iar Daniel Day Lewis, interpretul personajului titular, a luat premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal.
Şi Anne Hathaway a continuat succesul de la Globurile de Aur cu încă un premiu, tot pentru rolul secundar din “Mizerabilii”, unde o joacă pe Fantine.