Potrivit sursei menționate, aceasta nu va mai juca în nici un film în următorii doi ani.
„Nu mi-am mai programat nimic pentru doi ani de acum încolo, pentru că vreau să mă odihnesc. Nu ştiu, poate mă apuc de postat pe internet… Cred am adunat cam multă furie şi tristeţe, pentru că am dorit mereu să fac ceea ce îmi place şi pentru vreau să am intimitatea mea”, a declarat actrița în cadrul emisiunii Today Show.
Cu toate acestea, Jennifer a mărturisit că nu crede ca va putea sta atât de mult timp departe de actorie, declarând la finalul interviului: „Ne vedem în șase luni”, a spus aceasta râzând.
Discuția despre acest subiect a pornit în urma unei observații făcute de jurnalista Savannah Guthrie. Aceasta a subliniat faptul că Jennifer face filme în fiecare an din 2010 fără a lua pauză.
Jennifer Lawrence a suferit un accident în urma căruia şi-a rupt diafragma, pe platourile de filmare ale thriler-ului cu elemente horror care în prezent se află în promovare. „Mother” a fost scris și regizat de actualul iubit al actriței, Darren Aronofsky și este considerat unul dintre cele mai controversate filme ale anului
„Este filmul în care m-am implicat cel mai mult emoţional”, a declarat actrița despre participarea sa în acest film.
Chiar dacă a decis să ia o pauză, pe Jennifer Lawrence o putem vedea și anul viitor pe marile ectrane în rolul lui Mystique în filmul „X-Men: Dark Phoenix” dar și în pelicula „Red Sparrow”.