Cei doi ar fi fost pozaţi în maşina actorului, pe una din străzile din Los Angeles. O sursă apropiată lui Jennifer Lopez a declarat că este adevărat şi că Lopez chiar a petrecut ceva timp în cursul zilei de sâmbătă alături de actorul din „Marea mahmureală”.
Femeia alături de care Bradley Cooper se plimba prin LA nu a vrut ca faţa să i se vadă în fotografiile prinse din zbor de paparazzi. Din poze nu se vede, aşadar, decât că tânăra purta părul prins în coadă şi purta un pulovăr subţire.Trăsăturile feţei, spun jurnaliştii de la Daily Mail, o trădează pe timida Jennifer Lopez.
Până în acest moment, reprezentanţii celor două vedete nu au făcut nicio declaraţie, însă nu ar fi prima oară când Lopez (42) şi Cooper (37) ar fi ţinta paparazzilor.
Luna trecută, cei doi au luat masa în doi şi nu au scăpat neobservaţi de fotografii newyorkezi.
„După întâlnirea ce a avut loc în New York, Bradley şi Jennifer au păstrat legătura”, a spus o sursă citată de revista People.
„Ei chiar îi place să primească atenţie din partea lui şi o face să se simtă foarte bine, pentru că pare că el ţine la ea. Ea se distrează cu Bradley şi el o face să râdă”, a mai spus sursa.