Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Jennifer Lopez îl vrea pe Bono la „American Idol”

de Redactia Tvmania

Cântăreaţa de 42 de ani a anunţat că va părăsi show-ul de talente săptămâna trecută, după două sezoane petrecute ca jurat la „American Idol”, iar acum crede că producătorii ar trebui să ia în calcul un mare star rock pentru postul rămas liber, relatează FemaleFirst.co.uk.

„Cred că Bono sau Bon Jovi sau Mick Jagger. Mă ştiţi pe mine, mă gândesc la ceva mare”, s-a grăbit J. Lo să le dea câteva idei celor de la Fox, care difuzează populara emisiune în SUA.

Liderul U2, vocalistul trupei omonime şi, respectiv, veteranul frontman al Rolling Stones par însă mai potriviţi pentru locul lăsat liber de un alt rocker celebru: Steven Tyler a anunţat şi el că pleacă de la „American Idol”, pentru a se concentra pe activitatea Aerosmith.

Nu exclude o revenire

Lopez a mărturisit de altfel că ieşirea din schemă a lui Tyler a convins-o şi pe ea să plece, renunţând, potrivit unor surse, la un onorariu estimat la 15 milioane de dolari pe sezon.

„Aveam o magie între noi. Nu ştiu, cu el plecat, s-ar putea să fie o formulă diferită”, a declarat J. Lo. Pe de altă parte, ea nu a exclus posibilitatea unei reveniri în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat şi ar putea apărea la „American Idol” şi ca invitat muzical.

“Îi iubesc şi ei mă iubesc şi e greu când simt că trebuie să merg mai departe. Nici măcar nu ştiu dacă e gata, chiar nu ştiu”, a spus ea.

În urma lui J. Lo şi Steven, în juriul emisiunii a rămas doar producătorul Randy Jackson, care le-a adus un tribut foştilor colegi: “Sunt doi dintre cei mai talentaţi şi dedicaţi profesionişti cu care am lucrat”.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te