Să fii actor nu este deloc ușor, iar Jennifer Lopez ne dovedește faptul că unele scene din filme sunt mai aproape de realitate decât ne-am fi așteptat.
Să fii actor nu este deloc ușor, iar Jennifer Lopez ne dovedește faptul că unele scene din filme sunt mai aproape de realitate decât ne-am fi așteptat.
„Știam că este capabilă de acest rol”, a declarat Jennifer Lopez. „Este o scenă în care îi spun să răspundă la telefon, iar ea nu face acest lucru. Iar prima dată când am lovit-o, ea a început să fie mult mai agresivă decât mine. Iar în momentul acela, îi lovesc nasul cu telefonul. Ea chiar a intrat extrem de bine în pielea personajului.”
„Chiar sângerai”, i-a spus lui Constance, care nu se putea opri din râs. După întreaga scenă, Constance a asigurat-o pe Jennifer Lopez că este în regulă, iar nasul ei nu are nicio problemă. Avea doar o mică lovitură. „Eram chiar supărată, mă gândeam că i-am afectat destul de grav nasul. Mă gândeam că vor anula ședința foto. Am simțit cum ne-am apropiat în acele momente”, a spus Jennifer Lopez.
Pe lângă această scenă, mai este de menționat faptul că una dintre colegele lor, Cardi B, a asistat destul de uimită în spatele scenei la întreaga acțiune, fiind și îngrijorată că lucrurile pot fi mult mai grave. Ba mai mult, înainte să se filmeze următoarea scenă, ea a întrebat dacă ele chiar se vor lupta pe întreg parcursul filmului.
Jennifer Lopez a declarat că noul film în care va juca este o experiență care o va ajuta să fie mult mai puternică față de cum este în prezent.