Homepage  / Știri

Jenny McCarthy a pus ochii pe Bradley Cooper

Jenny McCarthy a pus ochii pe Bradley Cooper

de Redactia Tvmania

Modelul de 40 de ani vrea să-l invite pe Bradley Cooper (37 de ani) la emisiunea ei de la VH1 pentru a-l cunoaşte mai bine, anunţă femalefirst.co.uk.

„Bradley este principala mea pasiune. Sper că o să accepte să vină în emisiunea mea.”

Spre deosebire de Bradley Cooper, care are o relaţie cu Zoe Saldana (34 de ani), Jenny McCarthy este singură momentan şi nu vrea să schimbe acest lucru prea curând.

„Am câteva întâlniri, dar chiar vreau să stau puţin pe bară momentan. Am realizat ceva în fostele mele relaţii, şi anume că sunt cea mai bună iubită. Investesc foarte multă energie în iubiţii mei şi nevoile lor.

Dacă îmi ofeream şi mie acelaşi nivel de atenţie, cine ştie unde ajungeam în momentul de faţă? Deocamdată mă voi concentra pe talk show-ul meu şi voi încerca să fiu o mamă bună.”

Jenny McCarthy are un fiu, Evan (10 ani), din mariajul eşuat cu regizorul John Mallory (41 de ani). Modelul a mai avut o relaţie cu Jim Carrey (50 de ani) în perioada 2005-2010.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton