„Am fost acasă două săptămâni în ultimii doi ani. Sunt norocos, am ocazia să călătoresc în colţuri ale lumii de care nici nu am auzit. Însă mă simt şi singur.
Fac cele mai extraordinare lucruri şi n-aş putea fi mai fericit, dar nu am cu cine să le împart în afară de un regizor sau oameni pe care abia i-am cunoscut”, s-a plâns actorul de 41 de ani.
Renner plănuieşte, de altfel, să facă o pauză pentru a petrece timp cu familia şi pentru a se relaxa.
“Cariera e importantă pentru mine, dar nu sunt atât de concentrat pe asta încât să nu mă pot ocupa şi de altele”, a spus el. Actorul nu are, momentan, o relaţie, iar presa a speculat în trecut că Renner ar fi gay.