Homepage  / Netflix

Jerry Seinfeld a strâns o distribuție excelentă pentru comedia Netflix „Unfrosted: The Pop-Tart Story”

Jerry Seinfeld a strâns o distribuție excelentă pentru comedia Netflix „Unfrosted: The Pop-Tart Story”

de Andreea Hentea,

Melissa McCarthy, Hugh Grant, James Marsden, Jim Gaffigan și Amy Schumer sunt doar câteva dintre vedetele care i s-au alăturat lui Jerry Seinfeld în comedia „Unfrosted: The Pop-Tart Story”. Filmările au început deja, iar filmul, care este scris și regizat de Jerry Seinfeld, se va vedea pe Netflix, scrie deadline.com.

Faimosul Jerry Seinfeld a cooptat o distribuție excelentă pentru noua sa comedie, realizată în colaborare cu Netflix, intitulată „Unfrosted: The Pop-Tart Story”. În film îi vom vedea, alături de Jerry Seinfeld, pe: Melissa McCarthy („Thor: Iubire și tunete”), Hugh Grant („De la început”), James Marsden („Sonic the Hedgehog 2”), Christian Slater („Army of the Dead: Lost Vegas”), Jim Gaffigan („Linoleum”) și Amy Schumer („Life & Beth”).

Jerry Seinfeld este, de asemenea, regizorul și scenaristul acestei povești, la care filmările au început deja. Prezentat ca „o poveste despre ambiție, trădare, zahăr și lăptari amenințători”, filmul „Unfrosted: The Pop-Tart Story” are acțiunea plasată în 1963, Michigan. În acea epocă, firmele rivale producătoare de cereale Kellogg’s și Post concurează pentru a crea un produs alimentar care va schimba definitiv componența micului dejun.

Nu se știe încă ce roluri vor interpreta Jerry Seinfeld și actorii aleși de el. Jerry Seinfeld va fi și producător al filmului „Unfrosted”, alături de Andy Robin, Barry Marder, Spike Feresten și Beau Bauman. Filmul va fi lansat, se pare, în cursul acestui an, dar încă nu s-a stabilit o dată precisă pentru premieră.

Platforma Netflix a câștigat anul trecut drepturile asupra filmului după o competiție puternică, în care a contat, totuși, relația de prietenie a lui Jerry Seinfeld cu co-CEO platformei, Ted Sarandos.

Celebrul actor a încheiat o afacere în valoare de aproximativ 100 de milioane de dolari cu platforma Netflix în 2017, care difuzează și popularul său serial de interviuri „Comedieni în mașini la o cafea”, producția „Jerry Before Seinfeld” și colecția de scheciuri „Jerry Seinfeld: 23 de ore de tăiat frunze la câini”.

De asemenea, Netflix a achiziționat anul trecut, pentru o perioadă de cinci ani, drepturile globale de difuzare pentru sitcomul clasic „Seinfeld”, lansat în 1989.

Unde îi mai vedem

Melissa McCarthy joacă în noul serial de comedie „Prostul preferat al Domnului” / „God’s Favourite Idiot”, lansat pe Netflix pe 15 iunie, iar din 8 iulie o vom vedea în cinematografe în „Thor: Iubire și tunete” (2022). La anul o vom vedea în filmul live-action „Little Mermaid”, regizat de Rob Marshall.

Melissa McCarthy


Pe Hugh Grant l-am văzut în filmul de spionaj „Operation Fortune: Ruse de guerre” (2022), regizat de Guy Ritchie, lansat în cinematografe la începutul anului. În primăvara viitoare îl vom vedea, alături de Regé-Jean Page, Michelle Rodriguez și Chris Pine, în „Dungeons & Dragons: Honor Among Thieves”, regizat de John Francis Daley și Jonathan Goldstein.

Hugh Grant


Actrița de comedie Amy Schumer, care a fost una dintre gazdele premiilor Oscar din acest an, joacă în noul serial de comedie „Life & Beth”, difuzat de Hulu, iar din 11 iunie o putem vedea pe Netflix în seria de momente de stand-up „Amy Schumer prezintă: Sfaturi pentru părinți”.

Amy Schumer
Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton