Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Jessica Biel se plânge că nu primeşte rolurile dorite

de Redactia Tvmania

Actriţa Jessica Biel (29 de ani) a acordat un interviu revistei „Elle”, pe a cărei copertă apare în numărul de decembrie, şi povesteşte cât de multe roluri a pierdut de-a lungul timpului.

Jessica regretă cel mai mult că nu a fost aleasă pentru „Jurnalul”: „Îmi doream rolul ăsta atât de mult. Eram în mijlocul filmărilor pentru «Masacrul din Texas» şi am dat o probă cu Ryan Gosling în rulota mea, eram plină de sânge”, spune actriţa.

Biel explică şi cât de mult se implică în probele pe care le dă, îmbrăcându-se corespunzător rolului dorit, dar spune că deşi merge mereu la probe şi oamenii din jur îi garantează că filmul cu pricina îi va schimba cariera, nu primeşte niciun telefon după aceea:

„Am fost la trei audiţii în Toronto, pentru trei proiecte diferite, şi nu am primit nici unul dintre ele. Când e un rol feminin interesant, se bat pentru el 30 de femei talentate”.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te