Jessica Lange și Sam Shephard, care s-au cunoscut în 1982, și despre care se spune că ar fi trăit o poveste de iubire timp de mai bine de 30 de ani, s-au despărțit acum doi ani, fără ca presa să afle nimic.
„Amândoi duc vieți independente acum”, a spus o sursă citată de People.com, în timp ce purtătorul de cuvânt al actriței a confirmat și el știrea.
Motivul despărțirii nu a fost încă aflat, iar zvonurile în ceea ce îi privește pe cei doi sunt extrem de puține.
Lange (62) a ajuns cunoscută datorită rolurilor din „All That Jazz” sau „Tootsie”, pentru care a și câștigat primul ei Oscar. În 1994, ea a câștigat premiul pentru „cea mai bună actriță” cu ajutorul filmului „Blue Sky”.
Shepard (68) și-a început cariera ca actor de teatru, dar a jucat și roluri principale, începând din 1978, când a primit partitura pentru „Days of Heaven”.