Homepage  / Știri

Jim Carrey l-a văzut pe Dumnezeu pe vârf de munte

Jim Carrey l-a văzut pe Dumnezeu pe vârf de munte

de Redactia Tvmania

Actorul de comedie Jim Carrey (51 de ani) a povestit, pentru „Daily Mirror”, că a descoperit divinitatea în Arizona, printre indienii tribului Lakota.

Aflat la un spa în zonă, Carrey a aflat de tribul cu pricina, l-a convins pe şeful tribului să-l lase să participe la o iniţiere spirituală (lucru interzis outsiderilor) şi povesteşte:

„Am postit patru zile, am stat într-o saună ceremonială şi apoi au venit la miezul nopţii, cu un camion, m-au legat la ochi şi m-au dus în vârful muntelui sacru, unde ei au viziuni de 1.000 de ani. M-au lăsat într-un cerc micuţ de 2 metri, cu o pătură şi un cuţitaş, ca să ţin la distanţă pumele, şerpii, scorpionii şi ce mai era pe acolo”.

Speriat şi înconjurat de urletele coioţilor, actorul spune că a vorbit cu Dumnezeu:

„În acel moment, (umbra) lanţului muntos de deasupra mea a luat forma unui bărbat care stătea pe spate, lângă mine. Toată frica a dispărut şi stăteam acolo gândindu-mă «nu pot să cred că îl văd pe Dumnezeu». A doua zi, l-am întrebat pe şeful tribului dacă l-a văzut pe bărbatul întins şi a spus că nu l-a văzut niciodată”.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton