Homepage  / Articole

JLo i-a luat fața lui Marc Anthony la premiile AMA

JLo i-a luat fața lui Marc Anthony la premiile AMA

de Redactia Tvmania

Jennifer Lopez a fost mai mult decât o apariție sclipitoare în cadrul Galei American Music Awards, care a avut loc în weekend. Artista a vrut, spun gurile rele, să aibă parte de un show mult mai impresionat decât cel al fostului ei soț Marc Anthony, scrie nypost.com.

Costumul pe care l-a purtat a făcut ca planul ei să se adeverească, iar martor a fost publicul prezent în sală.

Superstarul a dansat provocator și a luat ochii publicului atunci când a interpretat piesa „On the floor”. Costumul transparent, care îi acoperea părțile esențiale cu niște paiete, i-a făcut probleme chiar și lui Pitbull.

„Jennifer Lopez a fost de acord ca Marc să cânte la American Music Awards numai dacă ea ar fi fost prima care să apară pe scenă, cu un spectacol mai impresionant ca al lui…lucru care s-a întâmplat”, a spus o sursă citată de nypost.com.

Lopez a avut la dispoziție două scene, în timp ce el a cântat pe una singură. Se pare că singurul lucru pe care foștii soți l-au împărțit a fost cântărețul Pitbull, având în vedere că acesta a cântat cu JLo, dar a înmânat un premiu alături de Marc Anthony.

Jennifer Lopez nu a plecat cu mâna goală de la premiile American Music Awards, aceasta câștigând trofeul „Favorite Latin Artist”.

Actualul iubit a fost alături de divă

Vedeta nu a scăpat din vedere nici amănuntul noului iubit, totul pentru ca Marc să se simtă pe locul doi. Casper Smart a fost prezent pe scenă alături de Jennifer Lopez și a dansat mai tot timpul.

La petrecerea de după gala de  premiere, JLo și Casper Smart au fost vedetele, fiind mereu prezenți în prim-plan.

„Jennifer era foarte tandră cu Casper. Ea l-a prezentat altor vedete, printre care L.A. Reid”, a spus o sursă.

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=9fGwjT7_dys[/youtube]

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton