Modifica setarile cookie
Homepage  / Muzică

JO a avut primul microfon la vârsta de trei ani

de Redactia Tvmania

După ce a avut un parcurs de success la X Factor, Jo a devenit treptat un nume important pe scena muzicii din România. Aceasta își amintește că primul microfon l-a avut la vârsta de trei ani, iar începutul în această industrie îl datorează profesoarei sale de muzică. Jo si-a inceput cariera muzicala facand parte din trupa de rock alternativ X-plod, singura trupa de rock formata din copii la acea vreme.

 

Artistei i-a fost greu să își convingă părinții să o lase să facă muzică, în ciuda faptului că aceștia erau conștienți de talentul lor: „Când eram mică stăteam în fața televizorului și cântam la reclame, iar ai mei s-au gândit că ar trebui să fac ceva cu muzica. Până când nu am crescut și nu am ajuns prin clasa a cincea, nu am făcut nimic! Îmi doream mult să fac muzică știu că mă uitam la emisiunea „Numai cu acordul minorilor de pe TVR1 și m-am rugat mult de ai mei și până la urmă cea care i-a convins a fost profesoara de muzică de la școală, doamna Corina Drăghici căreia îi sunt recunoscătoare și în ziua de astăzi”, mărturisește Jo.

Ajunsă acum în topurile muzicale românești, artista mărturisește că primul microfon l-a avut la vârsta de trei ani:  „Aveam un microfon de jucărie pe care îl am și acum. Acum două săptămâni am ajuns acasă și l-am găsit cred că aveam trei ani când cântam la el. Era microfonul acela de jucărie verde cu un capăt portocaliu. Când l-am văzut mi-au dat lacrimile, nu îmi venea să cred! Practic el a fost primul meu mircofon”, a completat aceasta emoționată.

Jo, pe numele ei Ioana Anuța a reușit în 2012 să se claseze pe locul al doilea în finala concursului „X Factor”. Ulterior artista a cunoscut succesul cu primul său single „Șoapte” care a strâns peste 18 milioane de vizualizări. Aceasta a mai lansat single-uri precum „Mesajul meu” și „Cu un picior în rai”, dar și colaborări cu artiști precum Randi sau Geørge (ex. Jorge). Colaborarea cu Randi pentru single-ul „Până vara viitoare” a stat în topurile celor mai difuzate piese pe radio și TV timp de aproape jumatate de an și a depășit în doar cinci luni de la lansare 25 de milioane de vizualizări pe Youtube.

 

 

 

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te