„SOS, salvați-mi familia!” deschide larg uşa familiilor aflate în situaţii de criză, dar dornice să readucă pacea şi armonia în casele lor. Noua serie nu se mai mulţumeşte doar să ajute la corectarea fazei de “copilaş năzdrăvan”, căci Jo, cu sfaturile şi experienţa ei, ajută acum familii de toate vârstele şi de toate formele.
Noua serie TLC este compusă din șase episoade și va avea premiera duminică, 4 august, de la ora 19.00.
„SOS, salvați-mi familia! reprezintă următorul pas în evoluţia fenomenului de educare a familiilor, pentru a le ajuta să se vindece” a declarat Jo Frost.
Ce se întâmplă în primul episod
În primul episod al seriei, Jo soseşte la casa familiei Quinn-Davis: o familie combinată, în care fiecare părinte a adus copii din relaţii anterioare. Fiicele Amber şi Emily sunt total scăpate de sub control şi refuză să îşi respecte părinţii şi regulile impuse de ei. Fiul Chad este un fost dependent de droguri, acum în convalescenţă, iar celălalt fiu, Derek, este abătut din cauza tensiunilor din casă. Părinţii Don şi Julie sunt prinşi ca într-o cursă, fiecare apărându-şi propriii copii, astfel încât sunt gata să divorţeze.
Jo vrea să ajute această familie şi soseşte chiar în momentul în care conflictul escaladează, căci Amber e internată în spital cu o concentraţie foarte mare de alcool în sânge, iar Chad tocmai a aflat nişte veşti cumplite despre un prieten apropiat.