Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Când încep "Supravieţuitorul" şi "Vocea..." şi alte noutăţi din grila Pro TV

de Redactia Tvmania

Două show-uri noi va aduce în această toamnă Pro TV-ul: Jocuri de celebritate, cu Mihai Bobonete, Paul Ipate și Octavian Strunilă, și – piesa de rezistenţă a grilei de toamnă –  Supraviețuitorul, prezentat de Dragoș Bucurenci. Aveți mai jos toate detaliile grilei de toamnă de la Pro TV.

 

Pe 9 septembrie, grila de toamnă Pro TV se lansează cu Vocea României, sezonul șase al celei mai bune competiții a vocilor! În fiecare vineri, de la 20.30, Tudor Chirilă, Loredana, Smiley și Marius Moga se vor lăsa vrăjiți de vocile care contează, iar Pavel Bartoș va asigura distracția pe scena vocilor. Într-un decor uimitor, competiția pentru trofeul Vocea României rămâne la fel de intensă, o nouă regulă venind să crească emoția concurenților și dificultatea misiunii antrenorilor. În acest sezon, noutatea este runda de knockouts! După etapa duelurilor, fiecare antrenor stabilește, din echipa sa, grupuri de câte trei concurenți care întră în runda de knockouts. Fiecare concurent cântă piesa pe care a pregătit-o, iar antrenorul va fi nevoit să aleagă un singur concurent din grupul de trei cu care merge mai departe către show-urile live.

Survivor, formatul care a schimbat televiziunea și a lansat genul reality în lume, vine în România. Din 12 septembrie, în fiecare luni și marți, de la 20.30, Supraviețuitorul se vede la Pro TV. 44 de zile în Filipine, 18 concurenți, două triburi, un singur supraviețuitor! În fiecare emisiune, Dragoș Bucurenci, prezentatorul show-ului, va aduce în casele tuturor românilor tensiunea, aventurile, strategiile și alianțele pe care concurenții le fac pe insulele din Filipine, în lupta pentru titlul de unicul supraviețuitor, în cel mai tare show de televiziune.

Emoția rămâne ingredientul principal al serilor de miercuri, de la 20.30, într-un nou sezon Visuri la cheie, din 14 septembrie. După două sezoane de succes, 15 case renovate, zeci de vieți schimbate în bine și mii de lacrimi de bucurie, un nou sezon Visuri la cheie revine cu un nou membru în echipă. Alături de Dragoș Bucur, Adela Pârvu – designer de interior, Alina Vîlcu – arhitect și Dragoș Isăcescu – peisagist, Omid Ghannadi, arhitect, vine să completeze echipa a cărei misiune este de a ajuta oamenii cu care viața a fost dură, aducând fericire în suflet și în locuințele lor. În această toamnă, sezonul trei aduce mai multe ediții decât în sezoanele anterioare, familii speciale și povești impresionante, case renovate complet, dar și construite de la zero.

Din 14 septembrie, miercuri și joi, de la 22.30, avem Jocuri de celebritate, modul perfect de a petrece serile cu multă distracție! Jocuri de celebritate este un late night game show, unde două echipe de celebrități, conduse de căpitanii Paul Ipate și Octavian Strunilă, se confruntă în cele mai amuzante jocuri, sub bagheta lui Mihai Bobonete, gazda emisiunii.

În fiecare joi, râzi românește! Las Fierbinți deschide seara de comedie, din 15 septembrie. După 9 sezoane de succes, cel cu numărul 10 revine cu situații și mai amuzante, dar cu aceleași personaje simpatice și umor de calitate. Totul e posibil în Las Fierbinți, joia de la 20.30.

Seara de joi continuă cu aventurile celei mai noi echipe de fotbal din oraș, Atletico Textila. Noi întorsături de situație, fotbal amestecat cu… politică, planurile mărețe ale echipei din Liga a 4-a, dar și un nou director tehnic al echipei.

Știrile Pro TV rămân în continuare reperul românilor care caută informații relevante și obiective. În fiecare zi, de luni până duminică, cea mai urmărită emisiune de știri din România, Știrile PRO TV, le aduce telespectatorilor cele mai noi și de încredere informații. Inovația a fost și va rămâne o prioritate pentru Știrile Pro TV, iar după lansarea de acum un an a unui nou studio de știri, modern și dotat cu tehnologie de ultimă generație, anul acesta am făcut un pas mai aproape către cei care ne urmăresc prin lansarea noii aplicații de mobil Știrile Pro TV. Astfel, ai știri, oriunde ai fi – on-air, online și mobil.

În această toamnă, Pro TV continuă să spună Bucurați-vă de fotbal!. Cele mai așteptate campionate de fotbal vor fi transmise în direct de Pro TV: Europa League, Champions League și Cupa României. În Europa League, Pro TV va aduce în casele tuturor românilor meciurile echipelor românești, Steaua și Astra. Barcelona, Real Madrid sau Juventus aduc magia fotbalului din Champions League, iar cele mai importante meciuri ale fiecărei etape din Cupa României vor strânge cei mai înfocați suporteri în fața televizoarelor, la Pro TV.

Filmul PRO aduce cele mai bune producții din lumea cinema în casele tuturor românilor! În fiecare sâmbătă, de la 20.30, acțiunea, suspansul, tensiunea și eroii în lupte contra cronometru vor ajunge în casele românilor în filme celebre sau premiere de succes, precum: A Good Day To Die Hard, 2 GUNS, After Earth, Transformers: Age Of Extinction, White House Down, Point Break sau Life of Pi. Duminica, de la 20.30, blockbusterele pe care le poți savura împreună cu întreaga familie vor aduce aventură, super eroi și acțiune palpitantă în filme precum Pirates of the Carribean: On Stranger Tides, Thor, Guardians of the Galaxy, Hobbit 3.

 

 

Save

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te