Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

John Malkovich şi-a pierdut averea în 2008

de Redactia Tvmania

Actorul a pierdut 10 milioane de dolari în urmă cu trei ani, ca urmare a investiţiilor frauduloase făcute de consilierului financiar Bernard Madoff, relatează femalefirst.co.uk.

„Sunt numai bani. Dacă natura m-a înzestrat cu abilitatea de a face mai mulţi bani, faptul că am pierdut tot ce aveam atunci a fost eliberator. Nu sunt nefericit. Au ieşit şi lucruri bune din asta”, spune John Malkovich (57 de ani).

Starul din „Greu de pensionat” (2010) a ajuns la această concluzie după ce a cunoscut alţi oameni cu probleme reale.

„M-am operat la genunchi anul acesta şi stăteam într-o clinică din Polonia, unde am cunoscut oameni reali care chiar au probleme, spre deosebire de mine, care sunt plătit cu o avere pentru a mă preface că am probleme”.

Din moment ce s-a resemnat cu pierderea banilor, John Malkovich spune că perspectiva sa asupra lumii se schimbă de la o zi la alta.

„Oamenii sunt schimbători, iar eu nu fac excepţie. Felul în care privesc lumea luni diferă de cum o văd vinerea”.

La începutul lunii iunie, camera hotelului din Praga în care John Malkovich era cazat a fost vizitată de hoţi.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te