Johnny Depp (50) a confirmat într-un interviu acordat NBC, că s-a logodit şi se va căsători cu Amber Heard.
Johnny Depp (50) a confirmat într-un interviu acordat NBC, că s-a logodit şi se va căsători cu Amber Heard.
Confirmarea vine la o zi după ce Depp a fost fotografiat în timp ce purta un inel de logodnă feminin pe degetul inelar de la mâna stângă, fapt care a contribuit la răspândirea zvonurilor despre o viitoare căsătorie a actorului cu Amber Heard.
Amber Heard, în vârstă de 27 de ani, originară din Texas, a jucat alături de Johnny Depp în filmul „Jurnalul unui iubitor de rom/ The Rum Diary” (2011). Un an mai târziu, Depp s-a despărţit de partenera lui de viaţă, actriţa şi cântăreaţa franceză Vanessa Paradis, cu care are doi copii.
Johnny Depp, care se află în prezent în plin turneu de promovare a noului său film, SF-ul „Transcendence”, a spus de asemenea că Amber Heard este „o fată minunată”. „Este şi extrem de isteaţă”, a adăugat el.