Homepage  / Vedete

Johnny Depp: întâlnire cu baronul drogurilor care a inspirat „Visul alb”

Johnny Depp: întâlnire cu baronul drogurilor care a inspirat „Visul alb”

de Redactia Tvmania

Pentru prima oară de la ieșirea sa de la închisoare, Johnny Depp s-a întâlnit cu George Jung, dealer-ul de droguri care a inspirat pelicula „Blow” / „Visul alb”, din 2001.

Johnny Depp

Ca întotdeauna foarte bine informat, site TMZ a publicat fotografii de la întâlnirea dintre actorul de 51 de ani, aflat acum în plină promovare pentru „Mortdecai”, care „l-a sunat miercuri pe dealer-ul de 72 de ani pentru a-i spune că ar vrea să-l vadă”, și fostul traficant care tocmai a petrecut 20 de ani după gratii și care a „fost fericit” să-l revadă pe actor.

https://www.youtube.com/watch?v=wti5Ws4kjFo

Johnny Depp și George Jung, care s-au văzut prima oară la pregătirile pentru „Visul alb” / „Blow”, regizat de Ted Demme, au petrecut câteva ore împreună, având-o alături și pe Amber Heard. Cei trei au discutat despre poezie, despre literatură și despre Ted Demme, care a murit în 2002 în urma unei crize cardiace probabil cauzată de cocaina care i s-a găsit în corp la autopsie.

Johnny Depp și George Jung

George Jung, interpretat de un Johnny Depp cu plete blonde, a fost asociatul lui Pablo Escobar în anii ’70 și membru al celebrului cartel de la Medellin, responsabil de aproape 90% din „importurile” de cocaină în Statele Unite. Condamnat la 60 de ani de închisoare în 1994, după ce a fost prins având în posesie 796 kilograme de cocaină, i s-a redus pedeapsa cu 40 de ani după ce și-a denunțat un alt partener de ilegalități.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton