Homepage  / Articole

Povestea din spatele ultimului film al lui Depp

Povestea din spatele ultimului film al lui Depp

de Redactia Tvmania

Odată cu lansarea în cinematografe a peliculei „Jurnalul unui iubitor de rom” (care vine în România pe 25 noiembrie), Johnny Depp repetă într-o oarecare măsură un rol jucat deja în 1998, în „Spaimă şi scârbă în Las Vegas”. Depp e un alter-ego (de data asta mai tânăr) al lui Hunter S. Thompson, părintele „jurnalismului gonzo”, pe care actorul l-a cunoscut personal şi cu care a avut o relaţie apropiată din 1995 şi până la moartea acestuia, în 2005.

Thompson s-a sinucis, împuşcându-se, iar Depp a plătit realizarea tunului special cu care i-a fost trasă în aer cenuşa, la înmormântare. Tot Depp e cel care a descoperit manuscrisul cărţii „The Rum Diary”, pe care e bazat filmul, în 1998, în subsolul casei jurnalistului, într-o cutie: Thompson uitase complet de foile scrise în anii’60.

Prima impresie

Era de Crăciun, în 1995, în Aspen, Colorado, unde Depp mersese cu iubita de atunci, Kate Moss, şi cu mama ei. Un amic le-a sugerat să treacă pe la Taverna Woody Creek, loc frecventat tot timpul de Thompson, iar cei doi s-au cunoscut şi s-au plăcut imediat. „Îmi aduc aminte că râdeam în continuu. M-a întrebat dacă o bat pe Kate îndeajuns de mult”, a povestit actorul într-un interviu pentru „Rolling Stone”. La finalul serii, grupul a fost invitat la casa acestuia, unde – la două noaptea – Hunter l-a invitat pe actor la o sesiune de tras cu arma.

„«Vino cu mine», mi-a spus. Cuvintele fatale. Mi-a dat un rezervor de propan, aveam o ţigară în colţul gurii, şi un pacheţel de mărimea unui pachet de chibrituri şi mi-a spus «Prinde asta cu scotch de canistră». Şi îi zic «Ce sunt astea?». Îmi spune «Ei, e nitroglicerină». Mi-am aruncat imediat ţigara în chiuvetă”, îşi amintea Depp în acelaşi interviu.

Înarmaţi şi cu bomba la subsuară, cei doi au mers în curte şi au tras: „Ştiai că nu o să moară. A supravieţuit în toţi aceşti ani. Am nimerit din prima. A fost o explozie de 20 de metri”, continuă acesta. Dacă Depp s-a distrat pe cinste, iubita lui nu prea: Moss îl considera pe Thompson un nebun.

Filmul şi documentarea

În martie 1996, Johnny (care filma „Donnie Brasco”) a primit un telefon prin care Thompson îl întreba dacă ar vrea să-l joace într-un film despre perioada petrecură e acesta în Las Vegas. Depp a fost de acord, dar rolul nu s-a concretizat decât după câteva luni bune, când agentul lui i-a oferit rolul.

S-a apucat serios de documentare pentru „Spaimă şi scârbă în Las Vegas”, mergând în Colorado, la ferma jurnalistului, unde a locuit săptămâni bune (cu pauze), ordonându-i corespondenţa, observându-i gesturile, expresiile, probându-i garderoba şi conducându-i maşina (decabotabila Chevrolet care apare în film) din Colorado la Los Angeles. La ultima lor întâlnire, Thompson a evaluat personajul creat de Depp şi l-a ras pe acesta în cap, pentru a-i crea o chelie mai asemănătoare cu a sa.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton