Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Jojo a ținut un jurnal pentru copiii ei în Asia Express

Jojo a ținut un jurnal pentru copiii ei în Asia Express

de Redactia Tvmania

A plecat de acasă cu gândul că Asia Express va fi experiența vieții ei și a vrut de la început să nu uite nimic din ce se întâmplă acolo. Acesta este motivul pentru care Jojo a ținut un jurnal încă din prima zi când a pornit pe Drumul Elefantului.

Mai presus de orice, vedeta și-a dorit ca toată această poveste să ajungă și la copiii ei, aceștia să afle toate peripețiile prin care părinții lor au trecut la capătul lumii.

„Este un jurnal în care am scris cum am simțit noi fiecare experiență trăită cu localnicii și unul cu altul zi de zi, departe de țară și de copii. În aceste pagini descriu parcursul spiritual al calătoriei noastre, care a fost primul nostru gând atunci când am pornit spre India. Mă bucur că Achim îl va citi, mai ales că este la vârsta potrivită pentru asta. El e foarte pasionat de jurnale în această perioadă. Tocmai a terminat de citit seria “Jurnalul unui pusti.” Sunt convinsă că va fi extrem de încântat să citească despre peripețiile noastre în Asia Express în paginile jurnalului meu”, a declarat Jojo.

Asia Express, cel mai dur reality show al momentului, va începe în această primăvară la Antena 1. Nouă  perechi de vedete se aventurează prin Sri Lanka și India într-o călătorie unică, în care trebuie să se descurce cu un dolar pe zi, să își găsească singuri mâncare, cazare și transport. Lupta dintre vedete se dă pentru premiul de 30.000 de Euro și pentru mândria de a avea în “portofoliu” o asemenea performanță la nivel personal.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton