“Apoi am început să pregătesc personajul împreună cu Răzvan (n.n. Răzvan Săvescu, regizorul filmului). El m-a sprijinit cu idei la orice pas. A fost prima dată când am vorbit atât de mult la telefon cu regizorul meu despre personaj. Și tot timpul ne-am întrebat dacă Stela ar face cutare sau cutare lucru și cum ar vorbi într-o anume situație. Am adăugat din mers glume, expresii verbale și tot felul de elemente pe care le-am descoperit pe parcurs și pe care Răzvan le dorea. De exemplu, la un moment dat, Răzvan a spus că o vede pe Stela folosind un evantai. M-am dus și mi-am cumpărat un evantai și l-am folosit zile și ore în șir, chiar și când vorbeam cu mama la telefon. Apoi a apărut paharul de prosecco pe care l-am transformat, practic, în extensia mâinii mele drepte. (râde) Stela are mereu un pahar la îndemână. E o femeie bogată, puternică, strălucitoare, liberă, are business-ul în ADN și știe să jongleze perfect cu orice element pe care îl are la îndemână ca să câștige. Are un limbaj amețitor, colorat, pretențios și e o adevărată doamnă. Un om de afaceri pe stiletto care luptă la fel de curat sau murdar ca un bărbat într-o lume a bărbaților.
Am fost fascinată de Stela de la prima citire și mă bucur că am avut un sprijin extrem de valoros în regizorul meu pentru a o face să existe în serialul nostru. Am lucrat cu gândul la Stela mai mult de două luni de zile zilnic și am găsit împreună cheia către inima ei.”, spune Jojo.
În Liber ca pasărea cerului, Stela este o femeie proaspăt divorțată de un afacerist bucureștean, cu tot ce implică asta: depresia de după divorț, averile moștenite, familia pe care o are în grijă. Este sora lui Ducu, interpretat în serial de Marius Florea Vizante.
Liber ca pasărea cerului este o savuroasă comedie de situații care spune povestea a doi prieteni din copilărie, Ducu și Orlando, care se reîntâlnesc acum, la 40 de ani, când fiecare dintre ei trece printr-o criză. Atât pentru Orlando (Ștefan Bănică), un pierde-vară pentru care viața este o nesfârșită aventură, cât și pentru Ducu (Marius Florea Vizante), un meteorolog timid și ușor aiurit care își pierde serviciul, casa, mașina și e pe cale să divorțeze, libertatea pare să aibă sensuri diferite. Prietenia care îi leagă este un prilej să descopere ce contează pentru ei cu adevărat, trecând în fiecare episod printr-o nouă încercare, care mai de care mai amuzantă, absurdă și captivantă.
Liber ca pasărea cerului are premiera duminică, 21 aprilie, de la ora 20.00, la Antena 1.