Cântăreţul Jon Bon Jovi (51 de ani) are un mariaj solid de 24 de ani cu iubita lui din liceu, Dorothea Hurley (50 de ani), cu care creşte patru copii: Stephanie Rose (19 ani – găsită luna trecută inconştientă în căminul universitar unde stă, în urma unei supradoze de heroină), Jesse James Louis (18 ani), Jacob Hurley (11 ani) şi Romeo Jon (9 ani).
Iar artistul nu s-a plictisit deloc de soaţa lui, spunând într-un interviu pentru „The Daily Mirror” că „Am o soţie pe care o ador, fără ea s-ar prăbuşi totul. În fiecare zi există tentaţii, dar nu le caut. Sunt perfect? Nu. Dar îmi doresc să-mi găsesc o amantă undeva? Nu, chiar nu”.