Grupul adolescentin de muzică pop i-a adus, pe youtube.com, omagiile sale legendarului membru al trupei Beatles, care ar fi împlinit 70 de ani pe 9 octombrie.
Grupul adolescentin de muzică pop i-a adus, pe youtube.com, omagiile sale legendarului membru al trupei Beatles, care ar fi împlinit 70 de ani pe 9 octombrie.
Fraţii Joe, Kevin şi Nick Jonas l-au celebrat pe Lennon într-un mesaj video în care au vorbit despre ce a însemnat muzica fostului Beatle pentru ei şi carierele lor muzicale.
“Am crescut ascultând Beatles acasă, în special pe John Lennon. Cuvintele sale, versurile sale şi muzica sa au inspirat multe generaţii şi continuă să o facă”, a spus Nick (18 ani).
Cei trei au continuat prin a-l descrie pe Lennon – care a fost împuşcat mortal de un fan cu probleme psihice, Mark Chapman, pe 8 decembrie 1980 – ca fiind “omul ACELA”, care i-a inspirat pe alţii să trăiasă în pace prin muzica sa şi filozofia sa de viaţă.
“E ziua lui, a şaptezecea aniversare, aşa că la mulţi ani, John! Mulţumim pentru amintiri. Mulţumim pentru muzică. Şi mulţumim că ai arătat întregii lumi că e momentul să ne unim şi să trăim în pace”, a adăugat Nick.