Homepage  / Nu rata!

Postul Sky a renunțat la difuzarea unui episod în care Michael Jackson era parodiat de Joseph Fiennes

Postul Sky a renunțat la difuzarea unui episod în care Michael Jackson era parodiat de Joseph Fiennes

de Redactia Tvmania

UPDATE: Postul britanic Sky Arts a anunțat că filmul tv în care Joseph Fiennes îl interpreta pe Michael Jackson nu va mai fi difuzat pe micile ecrane. Decizia vine ca urmare a valului de critici ce a apărut după lansarea pe internet a unui trailer al respectivului episod.

Totodată, Paris Jackson, fiica megastarului, a declarat că se simte ”profund jignită” de felul în care tatăl ei a fost interpretat: ”Sincer, m-a făcut să îmi doresc să vomit. Mă simt incredibil de jignită şi sunt sigură că foarte mulţi oameni simt la fel”, a spus Paris Jackson, după ce a urmărit trailer-ul cu pricina.

https://www.youtube.com/watch?v=wQzxdjHJi9E

Am luat decizia de a nu difuza «Elizabeth, Michael and Marlon», unul dintre episoadele de o jumătate de oră din seria «Urban Myths», produsă de Sky Arts, în urma îngrijorărilor exprimate de familia lui Michael Jackson. Noi am vrut să prezentăm o versiune mai «voioasă» a unor presupuse evenimente adevărate şi nu am avut niciodată intenţia de a jigni pe cineva. Joseph Fiennes sprijină pe deplin decizia noastră”, se arată într-un comunicat Sky.

Știrea inițială:

Postul britanic Sky Arts pregăteşte un film TV despre un mit urban: după atacurile de pe 11 septembrie 2001, Michael Jackson, Elizabeth Taylor şi Marlon Brando au plecat din New York cu aceeaşi maşină, spre California, pentru a ajunge fiecare în siguranţă acasă.

joseph_fiennes

În 2011, „Vanity Fair” scria că Jackson i-a invitat pe cei doi actori la concertul lui de la Madison Square Garden şi, după ce toate aeroporturile s-au închis după atac, cei trei au închiriat o maşină şi au condus, pe rând, până în Ohio – cel puţin asta a povestit un fost angajat al lui Jackson. Sky Arts face acum un film TV despre excursie, scrie theguardian.com. Joseph Fiennes va fi Jackson, Stockard Channing va fi Elizabeth Taylor şi Brian Cox va fi Marlon Brando, iar cel dintâi actor descrie scenariul drept „o provocare”.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton