Homepage  / Vedete / Vedete străine

Juan Diego Covarrubias, din telenovela „Mă declar vinovată”, va deveni tată

Juan Diego Covarrubias, din telenovela „Mă declar vinovată”, va deveni tată

de Redactia Tvmania

Actorul de telenovele Juan Diego Covarrubias, cunoscut din telenovelele „Mă declar vinovată”, redifuzată de curând de Pro Gold, sau „Pentru că te iubesc”, va deveni tată pentru prima oară.

Vestea a venit la  2 luni după ce tatăl actorului s-a stins din viață. Juan Diego Covarrubias formează un cuplu cu un fotomodel cunoscut în Mexic, pe nume Renata. Chiar partenera acestuia a fost cea care a anunțat vestea pe rețelele de socializare și a dezvăluit sexul bebelușului, semn că sarcina a trecut deja de primul trimestru. 

„Nu există persoane mai fericite în urma acestei vești. Iubitule cu fiecare zi care trece îmi este clar că vei fi cel mai bun tată. Aștept cu nerăbdare nașterea fiicei noastre, pentru ca ea să te admire așa cum și eu o fac. Te iubesc””, a scris Renata pe Instagram. 


Și Juan Diego a postat pe Instagram o filmare în care arată cum au dezvăluit familiei sexul bebelușului și a scris un mesaj emoționant: 

„Am rămas fără cuvinte. Îți mulțumesc pentru că mă faci atât de fericit. Voi avea mereu grijă de voi și vă voi oferi toată dragostea mea. Vom fi părinți”. 


În prezent Juan Diego Covarrubias filmează pentru telenovela „Vencer el desamor” , care îi are în rolurile principale pe Claudia Álvarez și David Zepeda.

 
Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton