„Jubileul unei bănci private”, premieră după un clasic rus la Teatrul Infinit

Spectacolul “Jubileul unei bănci private”, după piesa scurtă “Jubileul” a nemuritorului Anton Pavlovici Cehov (1860-1904), este o producție a unor tineri actori și regizori de teatru independent “puși pe fapte mari”, aparținând companiilor Laboratorul de teatru & film și Anima Allegra Art.

Premiera noii montări va avea loc vineri, 1 iulie, la ora 19.30, în sala Teatrului Infinit, situată în strada Mihai Eminescu, la numărul 127.

Este, așadar, prima zi din Cuptor, dar tinerii “nu se lasă” și vor neapărat, înainte să plece în vacanțe, să ofere publicului o idee despre ce au muncit cu greu și pasiune în ultimele luni.

Regizorul “Stației 13”

Regia noului spectacol este semnată de un nume care “a tot făcut valuri” în ultimii ani în peisajul teatral bucureștean: Alexandru P. Rusu. Este un tânăr regizor, având în jur de 30 de ani, care a venit să “cucerească” Bucureștiul de peste Prut, fiind născut și crescut în Basarabia.

Rusu a înregistrat un frumos succes, în anii din urmă, cu “Stația 13”, un spectacol independent după schițele, piesele și… poeziile genialului I.L. Caragiale. Textul piesei era un “amalgam” postmodernist care mixa fragmente, “frânturi” din nemuritoarele texte cu sugestii din opera regretatului poet român Cristian Popescu (1959-1995).

Pe urmele maestrului Jean Georgescu

Spectacolul “Stația 13”, care aducea celebrele personaje caragialiene într-un tren “metaforic”, cu indicativul 783, în care își intersectau destinele, s-a tot jucat în ultimii ani, inclusiv într-una din sălile Teatrului Național București sau, mai recent, în Sala ARCUB.

Ideea de a aduce la un loc personaje caragialiene din contexte diferite o avusese însă, de altfel, la vremea lui, și marele regizor de film Jean Georgescu, în capodopera sa cinematografică “Mofturi 1900” (1964). Așa că Rusu venea, cu spectacolul său, pe cărări bătătorite, dar prestigioase.

În casa lui Caragiale: strada Caragiale, numărul 23

“Ideea de a regiza acest spectacol mi-a venit în momentul în care mă aflam în casa unde a locuit Caragiale timp de 2 ani, înainte de a emigra în Germania”, povestește frumos regizorul Alexandru P. Rusu despre geneza spectacolului care l-a consacrat.

De data aceasta, tânărul regizor se deplasează spre altă zonă a clasicității pe care să o trateze modern sau postmodern: cea a marelui scriitor rus Anton Pavlovici Cehov, din opera căruia a ales un text scurt, mai puțin jucat, dar tocmai de aceea cu această montare intenționează “să rupă gura târgului”.

Axel Moustache în rolul lui Șipucin

Îi stau alături actori din tânăra generație, cu unii dintre ei regizorul colaborând și la “Stația 13” sau la alte spectacole: Axel Moustache, Maria Teișanu, Ioana Bălan, Pavel Bârsan, Magda Condurache, Ana Maria Bercu. Scenografia este semnată de Kimberly Ligia Vintilă (asistent: Gabriela Vlădușel), iar coregrafia de Anca Stoica.

Așadar, care sunt motivele, argumentele pentru care să nu ratezi această premieră de la Teatrul Infinit din prima zi a lui Cuptor, iar dacă nu reușești s-o faci, să stai cu ochii pe program și s-o bifezi din toamnă?

Întâlnire cu genialul Cehov

În primul rând, autorul spectacolului, regizorul Alexandru P. Rusu, care, cum spuneam, fiind originar de peste Prut, aduce o mică fărâmă din prodigioasa “școală rusă” de teatru, alegerea unei piese de Cehov nefiind deloc întâmplătoare.

Apoi, “vâna” tinerilor actori din spectacol, care debordează de poftă de joc și de teatru. Nu în ultimul rând, numele clasicului rus Anton Pavlovici Cehov, unul dintre cele mai mari nume ale literaturii universale din toate timpurile.

Un scriitor vizionar, cu bătaie lungă

Scriitorul-medic A.P. Cehov a avut o viață scurtă și chinuită (doar 44 de ani, la boala necruțătoare care l-a răpus contribuind și dedicarea, în calitate de medic, pusă în alinarea suferinței semenilor săi), dar a lăsat în urmă capodopere nemuritoare. Exemple: nuvela “Salonul nr. 6” sau piesele de teatru dinspre sfârșitul vieții: “Pescărușul”, “Unchiul Vanea” sau “Livada de vișini”.

Genialitatea lui Cehov se exprimă însă și în textele sale scurte, cum ar fi prodigioasa și prolifica producție de proză scurtă (schițe, povestiri, nuvele) sau piesele scurte pentru teatru (“Ursul”, “Cerere în căsătorie” etc.). Dintre acestea din urmă face parte și acest “Jubileul”, rebotezat de Alexandru P. Rusu “Jubileul unei bănci private”.

“Money, money, money”

“Jubileul se înscrie prin natura comicului specific în vasta creație dramaturgică a lui A.P. Cehov. Andrei Andreevici, președintele băncii, se pregătește pentru aniversarea a 15 ani de când a preluat conducerea instituției”, sună prezentarea spectacolului.

“Numai că Raportul Anual nu este încă finalizat, Kuzma Nicolaevici, contabilul băncii, încercând să-i dea ultimele retușuri înainte de sosirea Delegației Membrilor Consiliului Director. Însă, deși simple, lucrurile sunt pe cale de a se complica… toate acestea având o singură cauză: banii.”

“Șipucin suntem noi”

Axel Moustache, interpretul rolului principal, cel al lui Șipucin, își prezintă personajul:

“Șipucin – un om modern al zilelor noastre, care are nenumărate scopuri nobile în viață: să facă cât mai mulți bani, să iubească și să fie iubit de cât mai multe femei, să facă carieră și să fie apreciat indiferent de meritele avute”. 

“Între iubirea Tatianei și a secretarei, între munca de director de bancă și nevoia de a da la rândul său socoteală mai sus, între visul ce stă să devină realitate sau dezastrul ce se ițește la orizont, Șipucin este tras în toate direcțiile, asemeni unui acordeon, al cărui ambitus devine fără voia lui din ce în ce mai mare. Șipucin suntem noi, cu pornirile noastre mai mult sau puțin mercantile”, mai spune Moustache.

“Un râs punitiv”

“Ne permitem să vă invităm, împreună cu marele dramaturg rus, să râdeți de ipochimenii care formează colorata lume cehoviană – unică și genială”, spune și Pavel Bârsan, interpretul rolului Hirin.

“Această imensă Comedie Umană a tarelor, a slăbiciunilor, a stricăciunilor merită taxată prin râsul dumneavoastră punitiv. Este, probabil, ceea ce însuși Cehov și-ar dori – anume ca funcția purificatoare a comediei să fie îndeplinită”, adaugă acesta.