Modifica setarile cookie
Homepage  / Ultimul număr

Jucăriilor din „Toy Story 3” nu le tihneşte pensia

de Redactia Tvmania

Marea evadare a jucăriilor

„Povestea jucăriilor 3” aduce, în cinematografe, o porţie de magie 3-D (este şi primul film Pixar lansat în IMAX) pe placul celor mici şi celor mari deopotrivă.

A treia (şi probabil ultima) parte a „Poveştii jucăriilor” vine la 11 ani după „Toy Story 2” (laureat cu Globul de Aur), un hit care a strâns peste 485 de milioane de dolari la box-office-ul internaţional. A durat atât pentru că, de la cumpărarea Pixar de către gigantul Disney (în 2006), cele două companii s-au tot certat pe marginea scenariului. La final, tot capii Pixar au venit cu ideea cu care i-au cucerit pe protagoniştii din primele două filme: fără a primi scenarii în prealabil, Tom Hanks, Tim Allen şi John Ratzenberger au semnat contractul după ce au văzut o punere în scenă desenată a poveştii.

Totul începe cu o maturizare. Stăpânul lor, Andy, a crescut mare şi pleacă la facultate, iar Woody(voce: Tom Hanks), Buzz Lightyear (voce: Tim Allen) şi restul jucăriilor lui ajung din greşeală la gunoi. Luaţi drept donaţie, toţi se trezesc la grădiniţa „Sunnyside”, care pare o oază numai bună pentru pensie, dar mulţimea de pici energici nu fac decât să-i înnebunească pe Woody şi echipa lui, care nu vor decât să scape şi să revină acasă. Dar le pun beţe în roate planurile malefice ale lui Ken (voce: Michael Keaton/Dragoş Bucur, în varianta dublată în română), geniul nefast din „Sunnyside”, care e puternic marcat de un complex de inferioritate, sătul să coste doar 4,99 dolari şi să fie doar un accesoriu pentru Barbie (voce: Jodi Benson/Dana Rogoz).

.

(Citiţi textul integral în revistă)

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te