Era de aşteptat ca după încasările fabuloase înregistrate de pelicula „Sherlock Holmes” în comparaţie cu bugetul iniţial (516 milioane de dolari vs 90 milioane dolari), Guy Ritchie să nu stea pe gânduri prea mult înainte să se aşeze la biroul său şi să pună cap la cap scenariul pentru un al doilea film din serie.
.
Probabil că Jude Law este pur şi simplu prea entuziasmat de ideea de a-l juca din nou pe Watson pentru că s-a dus fuguţa-fuguţa la presă să le spună când încep filmările. Aşa că, potrivit revistei Empire – căreia Law i s-a confesat – toată echipa de producţie a „Sherlock Holmes” va fi cu mic cu mare pe platouri din luna octombrie a acestui an. Ceea ce înseamnă că cei de la Warner Bros îşi vor respecta promisiunea lansării noului film pe 16 decembrie 2011.
„Se pare că începem filmările pentru al doilea „Sherlock Holmes” în octombrie,” a spus Law dând de înţeles şi că ne aşteaptă o serie de anunţuri supriză cu privire la distribuţie, despre care nici el nu ştie nimic şi le aşteaptă cu interes (presupunem că dacă ar fi ştiut, nu ar fi putut să ţină pentru el toate picanteriile.)
Şi faptul că Downey Jr a renunţat la „Cowboys and Aliens” în favoarea noului rol de detectiv vine să susţină ideea că al doilea Sherlock va fi o producţie importantă.
Watson nu a reuşit, cu toată perspicacitatea lui, să se infiltreze suficient încât să ştie după ce scenariu vor lucra, dar ştie şigur că există o sumedenie de povestiri cu Sherlock Holmes din care se vor inspira.
Suntem curioşi, însă, ce vor mai inventa de data aceasta, dar avem încredere că cei doi, aşa cum şi povestesc într-un interviu despre primul Sherlock Holmes, vor avea încă o revelaţie de moment şi vor aduce un plus de savoare noii pelicule.
Cei de la insidemovies.com ar pune pariu că de data aceasta va apărea un personaj care a arătat că are mare potenţial (deşi abia sugerat în prima producţie), şi anume profesorul Moriarty. Şi probabil că mai ştiu ei ceva din moment ce lansează zvonul că pentru acest personaj ar fi vizaţi nişte titani ai marilor ecrane, de tipul lui Brad Pitt sau Russel Crowe.
Pe de altă parte, Jude Law nu pare să se preocupe de mai nimic pentru că “Sherlock Holmes” este ca locul lui de joacă : “M-am distrat atât de bine făcând “Sherlock Holmes” încât problema remuneraţiei pe care urma să o primesc nu a fost deloc o prioritate. Bineînţeles, am fost încântat să văd că a fost un succes, dar mai mult m-a încântat să lucrez cu Robert şi cu Guy,” a spus actorul, citat de revista Empire.
Aici îi puteţi urmări pe cei doi parteneri din film povestind despre primul „Sherlock Holmes” şi despre personajele lor:
[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=FC6MOjAowBQ[/youtube]