Homepage  / Știri

Jude Law vrea să-şi vadă fetiţa

Jude Law vrea să-şi vadă fetiţa

de Redactia Tvmania

La trei luni de la naşterea ultimului său copil, o fetiţă, Jude Law a acceptat în sfârşit să-o viziteze, informează „News of the World”. Este vorba despre micuţa Sophia, care a venit pe lume în septembrie 2009, în urma unei aventuri pasagere pe care actorul din „Sherlock Holmes” a avut-o cu americanca Samantha Burke, de 25 de ani.

Iniţial, Law a refuzat să aibă de-a face cu copilul, a cărui paternitate a recunoscut-o doar în urma efectuării unor teste. Însă mama micuţei Sophia s-ar fi lăudat că actorul ar fi sunat-o de Crăciun ca să aranjeze o vizită în Florida, unde locuiesc cele două, pentru următoarele săptămâni. Potrivit aceleiaşi surse, actorul de 37 de ani s-a răzgândit după ce a discutat cu părinţii săi şi cu Sadie Frost, fosta lui soţie şi mama primilor trei copii ai starului (doi băieţi de 12, respectiv şapte ani, şi o fetiţă de nouă).

Între timp, Jude Law s-a împăcat cu fosta lui iubită, Sienna Miller (28 de ani), care l-a părăsit în 2005, după ce el a recunoscut că a înşelat-o cu dădaca. Cei doi au petrecut Sărbătorile împreună în Insulele Barbados, alături de cei trei copii ai actorului, dar fără nici o dădacă prin preajmă.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton