Homepage  / Timp liber / Nu rata!

Julian Barnes, Stephen King, o trilogie siciliană se numără printre noutățile grupului editorial Nemira din 2020

Julian Barnes, Stephen King, o trilogie siciliană se numără printre noutățile grupului editorial Nemira din 2020
5

de Redactia Tvmania

Grupul editorial Nemira pregătește noutăți în toate colecțiile pentru prima parte a anului 2020, printre care cele mai noi romane ale lui Julian Barnes și Stephen King, un roman prequel la îndrăgita serie „Jocurile Foamei”, o istorie a Evului Mediu și autobiografia lui Carlos Santana.

I leoni di siciliaIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

În colecția Babel de literatură străină apare Leii Siciliei, de Stefania Auci, bestseller absolut în 2019 în Italia, o trilogie fascinantă despre viața unei familii siciliene, documentată pe mai multe generații. Un roman plin de povești de iubire, trădări, intrigi, ciocniri de orgolii, relații de familie complicate – toate pe fundalul nemuritoarei Sicilii.

– Cel mai recent roman al lui Julian Barnes, Bărbatul cu haină roșie, apare în traducerea lui Radu Paraschivescu și este povestea chirurgului Samuel Jean de Pozzi, personaj inedit, deschizător de drumuri și vizionar al vremii lui, în Parisul din Belle Epoque.

În țara celor puri, un nou roman de la scriitoarea Kenize Mourad (autoarea În numele prințesei moarte și În orașul de aur și argint) – de data aceasta o poveste cu accente de thriller despre o jurnalistă care urmărește în Pakistan o pistă despre o amenințare teroristă, numai pentru a intra într-o încrengătură care-i va pune viața în pericol, dar totodată îi va deschide ochii la o civilizație pe care europenii o cunosc mult prea puțin și superficial.

Cititorii se vor bucura și de romane noi de la Jhumpa Lahiri – Dove mi trovo (povestea unei femei în căutarea identității, surprinsă în câteva situații cotidiene din Roma) și de la scriitorul magrebian Tahar Ben Jelloun – Copilul nisipului (lumea musulmană surprinsă pe fundalul Marocului postcolonial).

În imprintul Armada, de science fiction, fantasy și thriller, apare cel mai nou roman semnat de Stephen King – Institutul, combinația perfectă între farmecul prieteniilor și solidarității dintre copii în fața unui pericol (care amintește de It), lumea tulburătoare a unei instituții misterioase, unde copiii cu puteri supranaturale sunt cercetați și exploatați și violența cu care King și-a obișnuit cititorii.

Calculating Stars, de Mary Robinette Kowal, a fost revelația anului 2019, a câștigat toate premiile prestigioase de science fiction: Hugo, Nebula și Locus, și a primit cronici impresionante de la critici și cititori. Romanul care începe seria Lady Austronaut are o premiză apocaliptică: un meteorit lovește Pământul în 1952, iar planeta va deveni de nelocuit peste 50 de ani. Cursa Spațială se accelerează și salvarea rămâne în mâinile Elmei York, într-un efort contracronometru de colonizarea a Lunii, apoi a lui Marte.

Ted Chiang, autorul volumului Povestea vieții tale, revine cu o nouă carte scrisă în același stil elegant, fermecător și misterios, cu accente de hard science fiction, supranatural, filosozofie, cu întrebări complexe, care lasă cititorii să mediteze: Exhalation.

O noutate absolută va fi un nou roman din seria Jocurile Foamei, de Suzanne Collins, The Ballad of Songbirds and Snakes, care se petrece înainte de acțiunea din trilogie și dezvoltă istoria tulburătoare a Panemului.

Două trilogii foarte îndrăgite ajung la final: Amintiri din trecutul Terrei, de Cixin Liu, cu romanul Sfârșitul morții, iar Transformarea, de Justin Cronin, cu volumul Orașul oglinzilor.

Pentru cititorii de romane Young Adult Nemira pregătește un roman pe o temă sensibilă și mult prea puțin abordată deschis în societatea noastră: sarcinile nedorite la tinere. Unpregnant, de Jenni Hendricks, este povestea unei fete de 17 ani dintr-un orășel american, pusă în fața unei decizii imposibile.

Evvie Drake o ia de la capăt, de Linda Holmes, apare în colecția Damen Tango și este o poveste de iubire de neuitat între o femeie care și-a pierdut soțul și un jucător de baseball care nu mai poate juca. Inițial prieteni, relația dintre ei evoluează cu toate nuanțele și ezitările unor adulți care au pierdut deja prea mult ca să mai intre în hora dragostei așa ușor.

În colecția Yorick de arte ale spectacolului apar două cărți de excepție: Lady Sings the Blues, autobiografia cântăreței de jazz Billie Holiday, și The Universal Tone, autobiografia lui Carlos Santana.

Pentru cititorii de nonficțiune, Nemira pregătește trei cărți din domenii foarte diferite: o apariție de excepție este Istoria Evului Mediu, de George Minois – o mie de ani de mistere, farmece, descoperiri, dar și multe dezastre; În căutarea pisicii lui Schroedinger, de John Gribbin, o carte despre magia fizicii cuantice, și Prima teorie a lui Darwin, de Rob Wesson, care merge pe urmele marelui evoluționist în prea puțin cunoscuta lui călătorie la bordul HMS Beagle.

La editura Nemi pentru copii două romane micii cititori: seria Arlo Finch, de John August, o poveste fantasy plină de aventuri despre un băiețel care se va confrunta cu forțe misterioase, și The Polar Bear Explorers’ Club, de Alex Bell, în care curajoasa exploratoare Stella Starflake Pearl descoperă minunile pe care le ascunde Islanda. Cărți noi apar și în îndrăgitele serii Lama lama și Pete Motanul. Iar de la scriitorul care le-a adus copiilor cele mai frumoase povești de Crăciun, Matt Haig, apare Evie și animalele, o carte despre o fetiță de 11 ani cu superputerea pe care și-o dorește oricine: aceea de a vorbi cu animalele.

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton