Actorul de telenovele, pe îl vedeţi în fiecare seară interpretând personajul negativ în telenovela “Eva Luna” de la Acasă, şi-a arătat trupul bine lucrat în cel de-al optulea calendar din cariera sa.
Actorul de telenovele, pe îl vedeţi în fiecare seară interpretând personajul negativ în telenovela “Eva Luna” de la Acasă, şi-a arătat trupul bine lucrat în cel de-al optulea calendar din cariera sa.
Calendarul pe 2012 se intitulează “Intimo”, iar banii obţinuţi din vânzarea lui vor fi donaţi unei organizaţii din Mexic, care se ocupă cu hrana copiilor defavorizaţi din zonele rău-famate.
“Cum am zis întotdeauna, sunt recunoscător celor din Mexic pentru tot ce au făcut pentru mine. Nu este bucurie mai mare decât să-i ajut pe cei care au nevoie”, a declarat actorul argentinian în vârstă de 41 de ani.
De asemenea, Julian Gil a mai primit în schimbul calendarului său sticle de lapte pe care le-a donat copiilor care au nevoie, dar şi îmbrăcăminte pentru oamenii străzii. “Eu am pozat dezbrăcat, ca să-mi dea lumea haine”, a zis el.
Julian, pe care îl veţi vedea de la 1 februarie şi în telenovela “La que no podia amar”, tot la Acasă, este în plin turneu de promovare în Statele Unite a acestui calendar.