Modifica setarile cookie
Homepage  / Cinema

Julianne Moore va juca rolul activistei Gloria Steinem într-un film biografic

de Redactia Tvmania

Julianne Moore (56 de ani) o va interpreta într-un film biografic pe activista feministă Gloria Steinem, potrivit deadline.com.

 

Filmul biografic va fi bazat pe cartea de memorii a Gloriei Steinem „My Life on the Road”, aceasta fiind și producătorul executiv al peliculei alături de Amy Richards. Responsabilă de regie va fi Julie Taymor, cea care a regizat și filmul „Frida”.

„My Life on the Road” prezintă călătoria pe care Gloria a avut-o de pe vremea când era purtătoare de cuvânt a mișcării feministe până la vremea în care a devenit așa cum scrie sursa citată „simbol determinant al luptei pentru egalitate”. Anii ’60 și ’70 au fost cei în care activista a avut succes însemnat în aria pe care încă o susține.

Pe actrița Julianne Moore o putem vedea în cinematografele din România în filmul „Suburbicon”, alături de actorul Matt Damon.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te