Homepage  / Articole

„Vocea României”: Julie Mayaya a luat premiul!

"Vocea României": Julie Mayaya a luat premiul!

de Redactia Tvmania

Julie Mayaya a fost desemnată "Vocea României", în cadrul marii finale a show-ului, difuzată miercuri seară la Pro TV, ea câştigând marele premiu în valoare de 100.000 de euro.

Julie Mayaya a interpretat piesa „Je t’aime” de Lara Fabian. Ea a mai cântat împreună cu Andi Moisescu un colaj de piese româneşti („Fetiţele din Bucureşti”, „Sanie cu zurgălăi”, „Strada Speranţei”, „O lume minunată”) şi împreună cu antrenorul ei, Horia Brenciu, melodia „Cose della vita” de Eros Ramazzotti.

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=oIkyz348uKM[/youtube]

Pe locul al doilea în finala „Vocea României” s-a situat Vizi Imre, pe locul al treilea – Cristi Nistor, iar pe poziţia a patra – Tibi Scobiola.

După anunţarea câştigătoarei Julie Mayaya, antrenorul ei, Horia Brenciu, a început să plângă.

„E cel mai frumos cadou de Crăciun pe care puteau să mi-l facă telespectatorii. Ceea ce mi s-a întâmplat astăzi este minunat. Victoria acestei fete este formidabilă. ‘Vocea României’ este de departe cel mai competitiv concurs. Toţi sunt ‘Vocile României’ şi merită aplauzele noastre”, a spus, printre lacrimi, Horia Brenciu.

S-o cunoaştem mai bine pe Julie Mayaya

Julie Mayaya are 26 de ani. Tatăl ei are origini din Congo, iar mama este româncă. Tatăl ei a venit în România la studii şi s-a stabilit în România după căsătoria cu mama ei. Din clasa a cincea, Julie a început să cânte în corul şcolii. La vârsta de 15 ani a început să cânte cu Victor Lavric şi astfel şi-a început cariera muzicală.

Tot atunci a început să cânte la evenimente şi petreceri. Când a terminat liceul s-a mutat în Bucureşti, unde a urmat Facultatea de Matematică – Informatică. În paralel, a început să cânte cu diverse trupe. Julie Mayaya nu a urmat niciodată studii muzicale.

Ce va face cu cei 100.000 de euro?

Câştigătoarea celui de-al doilea sezon „Vocea României” a declarat, pentru Mediafax, că participarea la acest show a fost ca un vis din care tot aşteaptă să se trezească.

„Acest concurs, pentru mine, este un pas major în cariera mea. Am reuşit să atrag atenţia întregii ţări asupra mea. De la Horia am învăţat că secretul unei cariere de succes este să menţii această atenţie cât mai mult şi mai frumos posibil. Acesta, cred, este cel mai înţelept sfat pe care l-am primit de la antrenorul meu”, a declarat Julie.

Julie Mayaya a mai spus că va folosi o parte din bani pentru a-şi cumpăra un apartament, iar restul banilor îi va investi în cariera ei muzicală.

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton