Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Julie Mayaya este nedespărțită de noul membru al familiei sale

de Redactia Tvmania

Concurenta emisiunii „Te cunosc de undeva”, Julie Mayaya este o mare iubitoare de animale. Astfel artista și-a mărit familia și este mai activă de când în viața ei a venit Sasha, un cățel din rasa cane corso, în vârstă de 3 luni.

 „Îmi doream foarte mult un câine și Mihai, iubitul meu, mi-a făcut o surpriză foarte frumoasă. De puțin timp Sasha a intrat în viața noastră și suntem foarte încântați”, spune artista, care are și responsabilități noi.

Programul ei de zi cu zi a devenit unul mult mai disciplinat, artista trezindu-se acum în fiecare dimineață devreme pentru plimbări în parc.

Până acum nu aveam un program așa strict, dar, de când o am pe ea, nu numai că mă trezesc dimineața, dar fac și multă mișcare, fie că alerg pe lângă ea sau… după ea”, povestește Julie. În plus, îi și gătește destul de mult pentru că, la trei luni, Sasha cântărește deja 14 kilograme și consumă aproximativ un kilogram și jumătate de mâncare pe zi. „Noi în casă îi mai spunem și Recycle Bin”, se amuză Julie, care spune că cea mică ar mânca absolut orice.

Până acum, cățelușa nu a făcut prea multe năzbâtii, artista enumerând doar un cablu ros, un sendviș furat și soșete dispărute.

Nu a descoperit încă faptul că pantofii se pot roade și sper să nici nu descopere! Are o tonă de jucării, dar cel mai mult îi place să fure șosete, să se joace cu sticle de plastic, cu frunze și bețe în parc și… cu degetele mele. Cele de picioare sunt cu atât mai interesante noaptea, când dorm”.

Deși urmează să meargă și la dresaj, Sasha se arată încă de pe acum foarte ascultătoare, în ciuda faptului că are o personalitate puternică. „Are un colț în casă unde a stat când am certat-o o dată și de atunci, dacă face o prostioară, până să îmi dau eu seama, se duce și se așază singură acolo. Și atunci mă prind că s-a întâmplat ceva”, spune cântăreața, care adaugă că e o plăcere să ajungă acasă și să fie așteaptă cu atâta bucurie și energie.

Cu toate că programul ei s-a schimbat de când o are pe Sasha, artista are o perioadă plină de evenimente. Ea se pregătește pentru cel de-al doilea concert din seria „Live Session”, pe care îl va susține vineri, pe 20 octombrie, de la ora 21:30 la RIBS Bar&Grill (Constantin Brâncuși, nr. 13). Noul proiect al artistei vine cu concept special, prin care Julie își dorește să creeze evenimente cu atmosferă relaxată, improvizație și muzică interpretată live.

 

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te