Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Juraţii au pregătit surprize pentru finala "Top Chef"

de Redactia Tvmania

Au mai rămas doar câteva zile până la marea finală a celui de-al doilea sezon al show-ului gastronomic „Top Chef”, finală ce va fi difuzată luni, 20 ianuarie, de la ora 20:30, la Antena 1. Cei trei juraţi, Nicolai Tand, Joseph Hadad şi Tudor Constantinescu, au pregătit în acest ultim episod al sezonului provocări şi surprize pe măsura competiţiei.

Una dintre surprize a fost vizita celor patru finalişti ai primului sezon de „Top Chef”, drept pentru care, Dragoş Bercea, Nico Lontras, Ionuţ Lupu şi câştigătorul Giovanni Piselli au venit să-i susţină pe finaliştii sezonului doi, Alexandru Iacob, Daniel Grosu, Mihai Irimia şi Veres Istvan.

Finala este compusă din trei probe, iar la sfârşitul fiecăreia, unul dintre concurenţi va părăsi competiţia, pierzând premiul de 30 000 de euro chiar pe muchie de cuţit. Bucătarii vor avea ocazia să gătească un preparat care să-i reprezintă, cu alte cuvinte, să facă un plating în care să-şi pună semnătura. De asemenea, ei le vor arăta telespectatorilor că din resturile provenite de la masa de Crăciun pot face preparate gustoase, preparate cu care să-i impresioneze pe cei trei membrii ai juriului, dar şi pe invitaţii speciali care vor degusta ceea ce vor găti.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te