Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Ozana Barabancea şi Răzvan Simion, primele vedete invitate la "Top Chef"

de Redactia Tvmania

După două episoade în care unii dintre cei mai buni bucătari profesionişti din România, dar şi de peste hotare, s-au duelat pentru un loc în competiţia de la”Top Chef” – emisiune nominalizată la Premiile TVmania –, difuzată în fiecare luni, de la 20:30, la Antena 1, cei 13 concurenţi care au reuşit să convingă juriul vor avea de înfruntat o nouă provocare.

Începând din cel de-al treilea episod al show-ului culinar, concurenţii nu vor mai avea de înfruntat doar criticile celor trei juraţi, ci şi ale unor vedete.

Primii care vor călca în platoul emisiunii sunt Ozana Barabancea, alături de cei doi copii ai săi, Gloria şi Andrew, şi matinalul Răzvan Simion, alături de soţia sa, Diana şi cei doi copii.

Deşi emoţiile sunt de două ori mai mari, pretenţiile celor trei juraţi, Chef Joseph, Nicolai şi Tudor sunt pe măsură, orice greşeală fiind taxată aspru.

A simţit-o pe propria-i piele unul dintre concurenţi, atunci când juraţii au refuzat să guste preparatul, pe motiv că acesta nu a fost servit la timp. Căpitanul echipei, Daniel Grosu, deşi se salvase de la duel la proba precedentă, şi-a asumat greşeala în numele echipei:  “Nu s-a mai pus problema că sunt salvat. Nu îmi este ruşine de ceea ce am făcut. Aleg să intru la duel împreună cu echipa mea”, a mărturisit concurentul.

Tocmai pe aceştia din urmă, Daniel nu i-a impresionat deloc:  “Cred că dacă ar fi ascultat puţin şi de noi, nu am fi intrat la duel. Sfaturile pe care i le puteam da ca părinte ar fi fost de folos. Faptul că Daniel intră cu noi la duel, nu cred că îi spală păcatele”, povesteşte Alexandru Balog, coechipier cu Daniel.

Telespectatorii care vor urmări “Top Chef” azi, de la ora 20:30, la Antena 1, vor afla numele concurentului care va părăsi competiţia, dar şi provocarea cu care Tudor, fiul lui Răzvan Simion, a venit pentru concurenţii show-ului.

Votează și TVmania te premiază!

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te