Răzvan Simion, unul dintre prezentatorii show-ului, l-a provocat pe concurentul de pe scenă, venit la audiţii să impresioneze cu o piesă de-a lui Bittman, să facă stage diving, un salt în mulţime practicat des de vedetele rock.
Luat de val, Cheloo s-a oferit să-i arate concurentului cum se face, moment în care, în urma căzăturii, şi-a dizlocat umărul, provocându-i dureri groaznice. În momentul accidentării, colegii rapperului s-au speriat, mai ales când au realizat că nu este vorba de nicio glumă. În lipsa lui Cheloo, Delia a mărturisit că regretă incidentul colegului său, dar cu toate astea, show-ul a fost nevoit să continue.
Telespectatorii care vor urmări „X Factor” duminica aceasta, vor putea fi martorii întregului moment al accidentării lui Cheloo în urma căreia a fost nevoit să stea cu mâna imobilizată timp de 3 săptămâni.
Juriul de la “X Factor” este hotărât să găsească formula perfecta deţinătoare de “factorul X”. Dovadă este faptul că în ediţia din aceastã searã, Delia, Cheloo şi Dan Bittman i-au dat unui concurent trei voturi negative, sfătuindu-l să vină în următoare zi de audiţii acompaniat de o voce feminină.
După melodia celor de la Black Eyed Peas pe care concurentul a interpretat-o, cei trei juraţi l-au sfătuit să facă unele schimbări de look şi să revină a doua zi de audiţii însoţit de o voce feminină: “Mâine te tunzi şi vii cu o fată. Ce zici, vrei să te întorci mâine însoţit de o voce feminină? Ai voie să te înscrii ca parte a unui grup, regulamentul prevede acest lucru”, a punctat Delia.
Concurentul a acceptat propunerea juriului fără să stea pe gânduri, urmând ca a doua zi să se reîntoarcă în concurs cu o prietenă a lui. Dacă cei doi îi vor impresiona pe cei trei membri ai juriului, telespectatorii vor afla urmãrind “X Factor” în aceastã sear㸠de la ora 20:30, la Antena 1.