Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Juratul "Top Chef" Joseph Hadad are un ritual cu fetiţa sa, Lipaz

de Redactia Tvmania

Chef Joseph Hadad, unul dintre cei trei juraţi „Top Chef”, emisiune ce va începe în curând la Antena 1, îşi creşte singur cei trei copii, având o relaţie extraordinară cu ei.

Chef Hadad mărturiseşte că în noul sezon al show-ului va fi la fel de exigent, dar atitudinea sa se va schimba.

„Cine mă cunoaşte, ştie că sunt un perfecţionist şi pretind foarte mult de la oamenii cu care colaborez. Nu poţi să vrei să devii Chef şi sã fii delăsător. Sau neatent. Sau neglijent. Revăzând însă primul sezon de la „Top Chef”, mi-am dat seama că, din dorinţa ca oamenii să înţeleagă ce greşesc, am fost prea dur, uneori chiar impulsiv. În noul sezon, voi fi la fel de pretenţios, dar  voi explica cu mai multă răbdare care-s cerinţele mele. Până şi puştoaica mea a zis că sunt mult mai dur la televizor decât acasă!”.

Cu Lipaz, fetiţa lui cea mică, Chef Hadad are un ritual de la care nu se abate niciodată: „În fiecare dimineață, la ora 7, lui Lipaz, fata mea mai mică, îi împletesc coditele. Deşi sunt foarte obosit, mă bucură orice minut petrecut cu ea. Să ştii că îi împletesc părul foarte frumos. Găsesc sprijin şi în fata mea mai mare, Daniela, care mă ajută în fiecare zi, coboară cu Lipaz în fața casei şi stă cu ea până când vine șoferul școlii să o ducă la şcoală.”

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te