Homepage  / Televiziune

6 jurii pentru 12 sezoane! Cum s-a schimbat componența juriului de la „Românii au talent” de-a lungul anilor

6 jurii pentru 12 sezoane! Cum s-a schimbat componența juriului de la „Românii au talent” de-a lungul anilor

de Vasilica Rogozanu,

Talent-show-ul „Românii au talent” s-a lansat la Pro TV în februarie 2011, avându-i ca prezentatori pe Pavel Bartoș și Smiley, iar ca jurați pe Andi Moisescu, Andra și Mihai Petre. De-a lungul celor 11 ani (și 12 sezoane), doar formula de prezentare a rămas aceeași, căci juriul a suferit fluctuații constante. Dintre jurați, doar Andra și Andi Moisescu nu au plecat niciodată de la masa juriului. Andra nici măcar când era gravidă!

Iată cu s-a schimbat formula de jurizare de-a lungul anilor:

Juriul „Românii au talent” din 2011 până în 2014

Primele patru sezoane ale emisiunii au avut aceeași formă de juriu: trioul Andi Moisescu-Andra-Mihai Petre. Dintre ei, doar Petre avea experiență de jurat, el fiind și în juriul emisiunii „Dansez pentru tine”. Poate de aceea lui i s-a dat rolul de „polițistul cel rău”, fiind cel mai critic dintre toți.

Juriul „Românii au talent” din 2015

În vara anului 2014, după încheierea sezonului 4, Mihai Petre a urmat-o pe producătoarea Mona Segall la Antena 1, pentru a fi jurat în show-ul de dans „Dansează printre stele”, ce a fost difuzat în toamna lui 2014. Drept urmare, la preselecțiile „Românii au talent” din vara lui 2014 și la live-urile ediției din 2015 au intrat în juriu Mihaela Rădulescu și Constantin Cotimanis. 

Din 2016 până în 2018

În cel de-al șaselea sezon, s-a menținut varianta de patru jurați, dar fără Constantin Cotimanis! În locul acestuia a venit Florin Călinescu, care ne declara că va pune preţ pe farmecul personal al concurenţilor. „Înainte de toate, trebuie să aibă o disponibilitate pentru entertainment, pentru a binedispune publicul, fie că dansează, cântă, face numere de magie etc. Degeaba este candidatul talentat sau are un har, dacă nu are carismă personală.”

Juriul „Românii au talent” în 2019 și 2020 

În 2019, Mihaela Rădulescu a renunțat la postura de jurat al emisiunii, iar în locul ei a revenit Mihai Petre. „Mi-au lipsit tare mult colegii, mi-a lipsit atmosfera și interacțiunea cu concurenții. Acest show îmi dă energie, mă bucur tare mult că am revenit și că pot vedea din nou, live, oamenii talentați care urcă pe scenă”, spunea Petre la revenire. 

În 2021

După doar două sezoane Mihai Petre a fost înlocuit la masa juraților (să fi fost vorba de meciurile lui constante cu Călinescu?). A venit în locul lui actrița Alexandra Dinu, stabilită în Italia, prezentatoarea de la începuturile „ProMotor”. 

Juriul „Românii au talent” în 2022

În vara lui 2021, Călinescu nu și-a mai prelungit șederea la Pro TV. Ediția din acest an a păstrat „partea fidelă” a juriului (Andra și Moisescu) și i-a adus în show pe Mihai Bobonete și Dragoș Bucur. Deocamdată lucrurile arată senzațional!

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton